vineri, 29 ianuarie 2010

Un poem, un singur vers...

Fericirea
Ea are un singur nume:
Iisus Hristos

Ninsoare
Lacrima cerului prefăcută-n praf de stele.


Anul Nou
Spre noi începuturi, el, inima ne-o poartă.


Dor
Să fiu o crengă verde în pomul vieţii.

Lacrima
Roua iubirii din ceasul îngenunchierii.

Rugaciunea
Copacul în care mă sui să-l văd pe Iisus.

Iubirea
Minunat dar din dar, ce schimbă axa vieţii.

Copilul din noi:
Ascuns în sufletul meu, îl caut cu lacrimi.

Copilul din noi:
Leagănul tinereţii fără bătrâneţe
În zori el este primul ce ne dă bineţe.

Copilul din noi:
El visele-mi umple de parfum şi culoare.

Copilul din noi:
Rătăcitor prin anotimpul iubirilor

Copilul din noi:
Este scânteia de cer şi dor din privire


Am mai scris şi...
- Fărâmituri de versuri
-Ecouri de iubire într-un vers
-Frânturi de gând şi de vers
-Poeme cu un vers
-Atâta ecou, într-un singur vers!!!
-Un singur vers, dar atâta ecou!!!
- Din nou poeme intr-un vers
- 10 poeme intr-un vers

luni, 25 ianuarie 2010

Lacrima născută din vis


Prin deşertul de vise pierdute,
plângând, rătăceam uneori,
căzut sub povara dorului ce doare,
tânjind după un cer albastru
după o rază de soare...

Prin deşertul de vise pierdute
caut ecoul iubirii trăite
si lacrima născută din vis
se preschimbă-n uitare
născând o nouă lacrimă, un nou vis…

Prin deşertul de vise pierdute
căutând iubirea adevărată
am regăsit vechea scânteie
şi am renăscut precum pasărea phonix
renaşte din propria-i cenuşă…

marți, 5 ianuarie 2010

Dor de-un Prieten











Prietene, de ce eşti trist

şi plângi cu lacrime şiroaie?...

De ce surâsul ţi s-a stins,

Şi ce durere te-a cuprins,

De stai afară-n frig şi-n ploaie?...


Aştept un om, un prieten bun

Să mă strângă la-al său piept,

Să mă-ntrebe ce mă doare,

Vieţii să-i mai dea culoare

Iar inimii, o mângâiere,

Asta-i tot ce-aştept…


Mă vreau zburând cu aripi de cuvinte,

Învăluit în al dorului mister...

Să mă înalţ cu o inimă curată,

Să strig puternic: Iată-mă, Tată!

Tânjesc după Tine, tânjesc după cer!


duminică, 3 ianuarie 2010

Zbuciumul lacrimilor











Din sfinte părtăşii rămas-au numai colburi,

Şi totul se sfărâmă…Pământul e prea mic ?!...

Se risipesc toţi fraţii, se duc ca nişte volburi,

Mă iartă, Sfinte Doamne, nu judec eu nimic.


În mine urlă setea, mi-e sufletul prea gol…

Şi-alerg spre fiecare cu lacrimi în privire,

Nu vrei, iubite frate, să fii al Jertfei sol?

Nu-ţi cer decât un singur grăunte de iubire…


Mă zbat ca într-o mare, îndepărtat de mal,

Aşa aş vrea să strig, dar nu mai am cuvinte…

Nu vrei, iubite frate, ca de pe mal pe val

Să întinzi cu bucurie, a iubirii punte?


Mă rog şi plâng amarnic de nu mă pot opri,

Curg lacrimile mele tăcute, fără glas...

Nu vrei, iubite frate, din noapte să faci zi,

Să dai avânt nădejdii, ce-atât mi-a mai rămas ?!


Mi-e inima prea strânsă, Preabunule Părinte,

Iar candela mi-e goală…uleiul ars... şi stins...

E trist că-n loc de fraţi îmbrăţişăm ,,morminte”...

Ce trist ne este chipul!...Păcatul iar ne-a-nvins.