Altarul e în doliu adânc,
Iar Crucea răstignirii
E plină de flori triste.
Prohodul se cântă-n tropare,
Şi clopotul sună ecouri line
Chemând la-nchinare
Pe cei ce încă mai dorm.
Iadul şi-avântă cu îndârjire,
În ziua aceasta,
Întreaga-i oştire
De gânduri şi fapte mârşave.
Din înălţimii necuprinse,
Priveşte îndureratul Părinte
La candela inimilor stinse,
Ce nu s-au aprins
Nici măcar acum.
Răstignitul ne-aşteaptă
Şi-n cel din urmă ceas
Cu fruntea ridicată
Zicând: „Tată îi iartă!”
A iadului putere
Se stinge încet, încet...
Moartea a fost învinsă!
Printre lacrimi de durere
Se vorbeşte de-o Înviere...
