Dor de lacrimi

Când eram copil, aveam un singur dor, să ajung om mare, să am copii şi să-i cresc aşa cum mă creşteau pe mine unchiul şi mătuşa mea...prin unele locuri, îmi spuneam eu, atunci, nu voi face aşa...Acum că acel dor mi s-a împlinit, m-am răzgândit....privesc la copilaşul meu şi mi-e dor să fiu din nou copil. Acum înţeleg atât de clar ceea ce dorea să spună Domnul Iisus cu trimitere la copilaşii ce-I stăteu în braţe...dorul de copilărie se poate transforma uşor în dor de Dumnezeu, sau în dor de lacrimi, dor de lumina şi de ce nu în doina...

A plouat,
pietrele umede lucesc,
sub paşii mei grăbiţi.
Doamne,
de am străluci şi noi
după fiecare ploaie de har,
de câtă lumină,
lumea ar fi plină!
Doamne,
binecuvintează-mi ochii,
cu lacrimile pocăinţei
ce-n rugă se scurg
spre sufletul meu
atât de arid!