A fost odată o dulce-acasă...
În a Beiuşului Livadă.
Îi păşeai sfântul prag
cu-atâta-nfiorare!...
…şi cu drag…
cu teamă că n-ai să poţi
ieşi din extaz
cuprins fiind de-a’
veşniciei tainice frumuseţi!
A fost odată...
Îţi aminteşti?
De uşa de la cămăruţa lui,
De perna, pe care
de atâtea ori ai îmbrăţişat-o,
cu lacrimi în ochi,
cu roua dorului
şi cu sufletul răvăşit,
cu plânsul primenit,
cu sfântă smerire
şi cu mâini tremurânde
ştiind ce taine ascunde
de simpla ta privire?
A fost odată...
Îţi aminteşti?...
De masa unde sta aplecat,
de nu ştiai de scrie
sau este-n rugăciune?
Îţi aminteşti
De locu-n care
Domnul parcă-ascunde,
de privirile duşmane,
Comori Nemuritoare?
Când păşeai înăuntru,
ca-ntr-un templu,
te simţeai aproape de ceruri…
atât de aproape
de-al Domnului psalmist…
Era prezent în toate,
îi căutai privirea,
ştiai că este acolo,
ştiai că el te-aşteaptă!
Îi căutai Iubirea…
Şi-o lumină blândă umplu
căsuţa- aceea…
Simţeai cum se revarsă…
Simţeai cum trece aievea
peste malurile sufletului…
Simţeai cum Dumnezeu
se pogoară acolo,
împreunând aura prezentului
cu veşnicia, cu Dincolo!...
Îţi aminteşti?!...
A fost odată….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu