„Să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea.” (Evrei 10, 24-25)
Frate drag şi soră scumpă, nu ţi-e dor
de dragostea dintâi, de prima rugăciune,
de legământul născut în lacrimi
şi cântul cu fraţii împreună?
Acum îngheţi departe de cale,
departe de căldura dragostei aprinse,
departe de pieptul mângâierii,
cu candela goală într-un lan de neghină…
L-ai părăsit pe Tatăl fără nici un temei…
Amăgitoare a fost fericirea lumii
şi ai plecat în căutarea ei
risipind gândul curat şi pacea ce-o aveai în suflet.
Acum te-ntreb, ce ai câştigat?
Bucurii de o clipă, râsete şi străluciri?
Ce ai dat în schimbul acestor amăgiri?
Sufletul tău, priveşte-l, e pustiit şi gol!
Frate drag şi soră scumpă, mai este încă har!
El te mai aşteaptă încă cu porţile deschise,
te cheamă răbdător cu braţele înstinse...
Nu ţi-e dor de revedere Lui, de chipul Său?
Nu ţi-e dor de anii ce au trecut
când împărţeai cu bucurie acelaşi dor
în serile de poezie, de cântare şi priveghere
topit în braţele adunării?
Opreşte-te o clipă, priveşte în jur!
Fără credinţă nu ai aripi,
ai numai vise ne-mplinite
şi doruri topite-n lacrimi amare.
Adu-ţi aminte de unde ai căzut!...
Adu-ţi aminte de dragostea dintâi,
de flăcările iubirii aprinse-n rugăciune
de ziua când ţi s-a cântat : „ O, scumpă zi!...”
Nu amâna!... Grăbeşte-te!
Mai poţi iubi, mai poţi ierta,
mai poţi cânta ca altădată...
Nu lăsa Iubirea să te aştepte-nlăcrimată!
