În aceeași palmă

Pe vârful Athonului
lumina se frânge
și un porumbel o taie
ca pe o pâine albă.
 
Sub el,
muntele nu doarme.
Poartă în piatră
urmele Sfinților -
cei de acum, neștiuți,
și cei de demult,
care au ținut istoria
în palme tremurânde
ca pe o candelă
ce nu avea voie să se stingă.
 
Piatra încă respiră
pașii prigoniților,
umbra împăraților străini,
rugăciunea celor ce au rămas
când alții au plecat.
 
Porumbelul trece peste toate
fără glas,
fără hotar -
ca o binecuvântare.
 
O chemare
să ne ridicăm privirea
spre Cel ce ține
muntele,
istoria
și zborul
în aceeași palmă.
 
26.02.2026
Sorin Micuțiu

Psalm ( XLI )

 

Doamne,  
cum să vorbesc 
despre Athos  
când orice cuvânt 
se frânge  
înainte de a se rosti?  
Când sfințenia 
nu încape 
în fraze,  
iar istoria muntelui  
arde încă 
în tăcerea pietrei?

Când am pășit pe el,  
m‑am simțit ca un străin  
care ajunge 
pentru prima dată  
într-o casă 
ce‑i era deja acasă. 

La fiecare pas 
alt cer,  
altă mare,  
altă rană 
vindecată în lumină.

Și marea, 
Doamne,  
marea aceea 
când liniștită,
când învolburată,
îmi amintește 
că toți călătorim  
pe valuri 
ce nu ne ascultă,  
căutând limanul Tău,  
unde sufletul 
încetează să se teamă.

Psalm (XL)

 

În locul unui grai cald,
mi-a rămas o tăcere rece,
un nod în suflet,
pierdut în adâncuri.
 
Nu dor,
ci vinovăție-mi e tăcerea
căci am uitat să vorbesc,
am uitat să simt.
 
Tăceam,
dar tăceam cu inima grea,
tăcerea-mi adâncea umbra păcatului.
 
Iar Tu,
iubirea mea,
erai acolo,
în spatele ușii închise,
în tăcerea ce mă sfâșiea-n două.
 
Iartă-mi tăcerea,
care-ți vorbește
mai mult decât pot rosti!
Iartă-mi cuvintele,
care îți spun atât de puțin,
deși inima-mi vrea
să plângă-n fața Ta!
 
Mulțumesc pentru tăcerea Ta,
care mă învață să fiu.
mulțumesc pentru răbdare,
pentru iubirea care mă așteaptă.
 
Tăcerea mea se va topi în cuvintele Tale
și voi învăța să vorbesc cu inima curată.
 

Sorin Micuțiu

08.02.2026

Ghioceii Părintelui Iosif

Din iarna adâncă, sub bolta tăcerii, 
Răsar ghioceii - smeriți fără teamă. 
Ei poartă în frunze o cruce-a durerii
Și-n clopote albe ascunsă năframă.
 
Sunt lacrimi de îngeri căzute pe glie, 
Sunt semne că viața nu pleacă vreodată, 
Că-n casa aceasta, cu sfântă făclie, 
Se naște Părintele Iosif odată.
 
Prin ei se mai simte suflarea cea vie 
A Celui ce ține și viața, și moartea. 
În floarea lor mică se-aude-o solie:
„Copile, iubește Psalirea și Cartea!”
 
Sub pașii ce vin să-și-aducă aminte, 
Ei tremură-n zare, ca ruga spre ceruri.
Și-n clinchetul lor se aud înainte 
A’ dragostei doruri și-a’ jertfei ecouri.
 
Ei știu că-ntr-o iarnă, când totul părea 
Să-apună sub greul durerii, 
Lumina din ochii ce-abia licărea 
Se-aprinde-ntr-o stea, de dragul Lucrării.

Psalm ( XXXIX )

  

Doamne,
vino în tăcerea inimii mele
așa cum ai venit în Templu:
mic, blând,
în brațele Fecioarei.
 
Ia-mi neliniștea,
luminează-mi umbrele
și fă-mă să Te recunosc
în orice pas
al vieții mele.

Un altfel de curs - sau pofta de libertate

uneori ne întristăm
de numărul obligațiilor
alteori ne agităm
pentru drepturi
prea multe întrebări
prea puține răspunsuri
dușmănim fără motiv
vorbim de-ale noastre
și uităm de-ale lor
avem destule
și nu avem nimic

lăcomia ne strivește
traficăm inuman vrajba
fără nici-o remușcare
cerșim milostivire
și dreptul la muncă
în deșertul ispitei
iubirii de bani

ce acorduri internaționale
ce convenții și statute
protocoale
conferințe 
ce legi și ce onoare
când dictează doar
cererea și oferta

și totuși
să nu uitam 
cuvântul lui Motrescu*
"iubesc mai mult libertatea
decât viața"

* „Este un caz unic în istoria rezistenţei anticomuniste din România. Un ţăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, constrâns de comunişti să ia calea codrului, a pus mâna pe armă spre a-şi apăra libertatea şi viaţa. În acelaşi timp, în anii 1952-1954, el notează zilnic ceea ce face şi simte. Este singurul partizan anticomunist român de la care a rămas un ‘Jurnal’, în care a consemnat toate preocupările, suferinţele şi gândurile care îl frământau, toate evenimentele şi speranţele care i-au marcat viaţa de om liber în sălbăticia munţilor, ziua şi noaptea, vara şi iarna”, se afirmă în prezentarea lucrării „Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu şi rezistenţa armată din Bucovina, 1944-1958”, de Adrian Brişca (INST)

12.01.2023 - Buzău

Sorin Micuțiu

Psalm (XXXVIII)

 

Doamne,  
când m-am depărtat de Tine,  
am simțit cum mă frâng  
ca o ramură.

Lumina s-a retras încet  
și am văzut  
cât de gol e drumul  
pe care l-am ales singur.

Am simțit nimbul plecând  
ca o respirație caldă  
care nu mă mai putea urma.  
Și m-am temut.  
Nu de Tine,  
ci de mine.

Scrisoare deschisă

în mine ţi-am găsit un loc
să ne simţim aproape
gândesc amar că poate ne-au fost deajuns
zilele trecute pe lângă noi
fără să ne strigăm pe nume
părea imposibil
când ne iubeam păstram visele vii
dăltuind în inimi a XI poruncă de
Minulescu
ne-am plâns pe umeri gânduri
zbuciumate
hotarul pus de alţii adesea l-am trecut
dincolo de zidurile înalte
unde răstignită între maluri
aştepta o punte uitată
acolo s-au născut poeziile
şi fiecare noapte era o înviere

mă întreb târziu
sunt eu omul de zăpadă

răspunde-mi muză

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2018

Veșnicia

Tinerețea rămâne,
chiar dacă anii trec,
un centru al vieții,
nimic nu-i pierdut,
cât timp înțelegem
că bucuria
stă-ntr-o licărire divină
în ochii celui ce simte,
incapabil să vadă
riduri sau culori șterse,
doar esența vieții,
pură și neînfrântă.

În inima noastră
viețuiește un copil,
cu visuri de aur
și zâmbete calde.
La fiecare răsărit
ne amintește că viața
este un leagăn
între raze de soare
și umbrele noastre.

28.01.2025
Sorin Micuțiu

foto: copilul din mine :)
Iunie 1992

Psalm (XXXVII)

lângă Eminescu
 
Doamne, în ianuarie-acesta fără margini,
mă opresc lângă Eminescu
și simt cum piatra lui se încălzește
de la lumina pe care Tu ai lăsat-o în el.
 
Îți mulțumesc pentru duhul acestui poet,
care a știut să Te caute
în foșnetul codrilor,
în tremurul stelelor,
în adâncul inimii omenești.
 
Zăpada cade peste noi ca o binecuvântare,
iar eu simt cum cuvintele lui
se ridică din marmură
ca niște păsări albe,
ducând rugăciunea mea mai sus
decât aș putea eu urca.
 
Doamne, primește mulțumirea mea
pentru această clipă
și lasă ca duhul lui
să rămână în mine
ca o scânteie
care nu se stinge,
ca un fulg
care nu se topește,
ca o șoaptă
prin care Tu
încă vorbești.

„Eminescu - voievod stelar”

Eminescu, voievod stelar,
cu fruntea-n vântul veșniciei,
aprinde dorul ca un far
în codrii albaștrii ai poeziei.
 
Din galaxii de vis și lună
el curge-n graiul românesc,
iar noaptea, liniștea-l adună
în lacrimi calde ce clipesc.

Pe bolta lumii fără margini
își poartă spada de cuvânt,
și peste a cerurilor pagini
se-aude glasul lui ne-nfrânt.

10.01.2026
Sorin Micuțiu

Psalm (XXXVI)

 

 

Merg prin zăpadă
printre morminte,
și păcatul meu
merge cu mine.
 
Crucile nu mă judecă,
pământul nu mă întreabă.
Doar tăcerea
mă lasă să stau.
 
În frigul acestui alb
sunt gol înaintea Ta.
Nu știu dacă mă asculți,
dar știu că mă vezi.
Și asta îmi ajunge
ca să mai rămân.

Psalm ( XXXV )

 

de hotar între ani

 
Doamne,
iată-mă din nou
la graniţa dintre timpuri,
între un „a fost”
încă plin de amintiri
şi un „va fi”
pe care mi-e teamă
și dor să îl ating.
 
Îmi aduc înaintea Ta
toate zilele mele,
cu rugăciunile şoptite,
cu genunchii obosiţi,
cu inima mea uneori mică,
alteori prea încărcată de tăceri.
 
De atâtea ori
am venit la Tine plângând
şi mi-a fost ruşine
că nu ştiu să zâmbesc
mereu în prezenţa Ta…
dar Tu nu m-ai alungat niciodată.
M-ai primit
cu praful drumului pe suflet,
cu zdrobirile mele ascunse,
şi m-ai strâns la pieptul Tău
fără mustrare.

Când ningea copilăria

Când ningea copilăria
peste satul înzăpezit
și ne-ntorceam cu obrajii
roșii de vânt,
cu pantalonii bocnă
până la genunchi,
în cizme ude,
cu șosete-nghețate
și ochii plini de lumină,

intram în casă târziu
și mirosea a lemn,
a pace și a cină.

Soba ardea molcom,
iar cergile de lână groasă
ne primeau la piept.
Grijile erau puține,
căci viața atunci curgea încet.

Pe derdeluș se auzea
doar râsul nostru curat…

Mărturisire

 

precum un orb
dorește lumina
așa te iubesc eu
orbește
îmi asum dreptul
să mă doară
fiecare amintire
fără tine

Patruzeci / Sorin Micuţiu; Editura Art Book, Bacău, 2014

Gânduri în zi de Crăciun

 „De aceea pentru că ai preţ în ochii mei,

pentru că eşti preţuit şi te iubesc

dau oameni pentru tine

şi popoare pentru viaţa ta”

(Isaia 43:4)

Am încercat să uit
detaşându-mă prin iertare
zilele şi anii care mi-au produs suferinţă,
m-am topit în foamea după deminitate
mulţumindu-mă cu ce am primit.

Să ai curaj,
mi s-a spus
şi am avut.

Să nu te pângi
în faţa nimănui
şi am rezistat
cu mici excepţii.

Psalm ( XXXIV )

în Ajun de Nașterea Domnului

Doamne,  
în ziua aceasta  
care miroase a sărbătoare,  
mă ridic din mine  
ca dintr-o casă veche  
și îți spun:  
„Miluiște-mă, Dumnezeule,  
după mare mila Ta…”

Nu cer minuni,  
nici semne,  
nici drumuri netede.  
Cer doar puterea  
de a merge înainte,  
cu inima trează  
și cu pașii curați.

Și îngerii plâng

în bătaia soarelui
bobul de rouă
oglindește
un chip nepământesc
ochii lui
au lăcrimat
în zori
sub greutatea
unui nou răsărit

aripa stângă
flămândă 
de o adiere din rai
mângâie cerul
îmblânzind zorii trandafirii

aripa dreaptă
scrijelește în tină
slove de rugă
și freamăt de gând
din noaprea cea albă

...

o sfinte înger
unic și prieten nedespărțit
învață-mă să ridic brațele
și să exersez
zborul spre cer

07.01,2021 /  Simeria

Sorin Micuțiu

Zorii din rug

 

 au înflorit trandafirii
fiecare petală
fereastră
durerii tăinuite
aşteaptă o minune
umbra unei lacrimi
pâlpâie
pe-a crucii povară

în lutul
fiinţei mele
trag brazdă

cerşesc
din netimpul Tău
o singură clipă
să-mi pregătesc rugul
cuvinte să ard
cenuşa lor
mi-e începutul

din volumul personal de poezie "Vindecat de nevisare"
2011- editura Art Book

Dincolo de prezent

împotriva timpului

mă răzvrătesc

şoapta vântului

îmi zguduie lutul

în jarul iubirii

l-am ars

şi l-am stins

grea spovedanie

felinarele inimii

luminează vitralii

o sete crescândă

dezleagă suspine

pe altare

ard anii

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Între două iubiri

călătoresc prin viață
cu pas nepregătit
prea adesea forțat
să-l împart
cu nerăstignitul
din eul meu
 
iubesc
dar lumea
mă pierde
în labirinturi de vise
iscusit vânturate
în somnul din care
nu pot vedea Lumina
înmugurind timidă
peste abisul
unde-mi dispar
rând pe rând
clipele
zilele
anii

...
 
călătoresc prin cuvinte
și mii de stări
nemaitrăite
mi-nalță pasul
după fiecare șovăire
spre ceva mai înalt
Golgota inimii
 
învăț să iubesc
fiecare biciuire
a suferinței
și trag după mine
bucuria
de a nu mai fugi
de răstignire
 
31.01.2021
Sorin Micuțiu 

Cad din cer fulgi de zăpadă (Urme-n neaua inimii)

Cad din cer fulgi de zăpadă Peste sufletu-mi sărman, Ce-şi doreşte iar să vadă Tineri adunaţi grămadă Ca în fiecare an. Ţurţuri izvorând de grindă, Braţul lor în gol se-ntind... Azi nu-i nimenea în tindă Inima să mi-o aprindă Cu un minunat colind.

Psalm ( XXXIII )

 

Doamne,
îți mulțumesc pentru acest pământ românesc,
deși el tremură sub pașii noștri dezbinați
și pentru oamenii lui,
care uneori uită că merg pe același drum.

Îți mulțumesc pentru lumina care răsare,
chiar dacă noi ne închidem în umbre,
și pentru aerul care ne mângâie fața,
chiar dacă vorbele despre dragoste de neam
nu țin de cald.

Îți mulțumesc pentru râurile
care curg neobosite,
fără să se certe cu pietrele
și pentru copacii care stau drepți,
deși vânturile dezbinărilor
ne zdruncină rădăcinile.

Ajută-ne, Doamne,
să ne încălzim unul pe altul cu fapte,
nu doar cu vorbe
și să găsim în inimile noastre
unitatea străbunilor noștri.

Amin.

01.12.2025
Sorin Micuțiu

La mulți ani, români frumoși!

 

Astăzi, 1 Decembrie,
simt cum pământul acesta
munte, câmpie, mare
îmi respiră în suflet.
Mă las purtat prin cărările lui
ca printr-un album viu,
în care fiecare pagină
e un colț de rai.
 
Mă opresc în curțile mănăstirilor
cu ziduri îmbibate de istorie
și în bisericile de lemn,
curate ca niște izvoare.
Acolo mă simt aproape de cer
și mai aproape de mine.

Noiembrie în semilună

streașina obrazului meu tânăr
încă adună ploaie de lacrimi
sunt treizeci și nouă de toamne
de când te-am creat muză
simțeam nevoia unui sân matern
la căldura căruia să mă bucur
de roadele toamnelor mele
patruzeci dospite

întreaga ființă arde în acest anotimp
întind brațele de prunc
știu că nu rămâne gol între ele
îmi trimiți mereu semeni
să-i iubesc ca pe tine

pieptul palpită ușor
ochii privesc în sus
îți datorez zâmbetul senin
zestrea de doruri
într-o bună zi
ne vom mângâia chipurile
în oglinda netedă a cerului

mi-e drag visul acesta
și ce frumos se scutură anii

din volumul ”Patruzeci” - Sorin Micuţiu - Editura Art Book Bacau, 2014

Ps. ...acum sunt 53 de toamne...

Între vise și visuri

 

Din umbre și gânduri
se țese în taină un vis,
unde visurile sunt doruri,
drumuri de foc
ce-n zori se deschid,
pași hotărâți
spre zări nesfârșite.
 
În zborul lor
se-ntrepătrund adesea,
când visele nopții
se sting în zori,
iar visurile zilei
prind aripi ușor.
 
Te-am visat, iubito,
erai împlinirea tuturor visurilor mele!
 
03.11.2024
Sorin Micuțiu

La Crucea din Viile Noi

Trecătorule, oprește-te o clipă...  
Aici, în dosul cetății Devei,
unde azi se încrucișează două străzi,  
odinioară s-au frânt vieți  
și s-au înălțat martiri.
Cu coase și ghioage,  
cu nădejde și furie,  
țăranii lui Horea au visat libertatea  
și au plătit-o cu sânge.

În șanțul adânc,  
fără judecată,  
56 de trupuri  
au fost împinse în pământ,  
iar capetele lor,  
înfipte în pari,  
au strigat spre ceruri  
că românii  
nu mai pot fi îngenuncheați.

Crucea lui Nicodim,  
ridicată pe ascuns,  
spune ce istoria  
a vrut să uite:  
că aici, în Viile Noi,  
s-a scris cu sânge  
o pagină din demnitatea noastră.

Noiembrie în noi

Noi ne iubim -
ca și cum timpul
ar fi o frunză căzută
între două respirații.

Noi iertăm -
nu din uitare,
ci din înțelepciunea
de a nu purta ceea ce apasă.

Noi zâmbim -
chiar și când cerul
își lasă greutatea pe umeri.
zâmbetul este armură de taină.

Natură vs. Ambalaj

Pe blatul de lemn, cu gust de poem
Banana și batonul stăteau în tandem.  
Una pătată, dar dulce și vie,  
Celălalt strălucind în hârtie.

„Eu sunt vegan, rafinat, calculat,  
Cu migdale și cacao atent ambalat.”  
„Eu sunt crescută sub cerul senin,  
Mă bucur de soare, darul divin ”

Batonul zâmbește, cu aer de star:  
„Am 35 de grame și nu trag la cântar.”  
Banana oftează, cu coaja-ndoită:  
„Am gustul copilăriei, de mult risipită.”

Și omul flămând, fără să stea pe gând,  
Le mănâncă pe amândouă, rând pe rând.  
Morala? În viață, fie simplu, fie rafinat, 
Tot ce contează... e să nu rămâi nemâncat.

05.11.2025
Sorin Micutiu

* * *

P.S. - În spatele acestei poezii se ascunde o poveste de… minus 3 kilograme. 😅

Totul a început într-o vineri, octombrie (normal, când altcândva?).

Carnea, dragostea și lintea

 

La mulți ani vegani, tuturor!

 
Nu sunt vegan, 
dar uneori,
la cât costă carnea, 
mă gândesc serios
să mă împrietenesc cu o linte. 
E calmă, rotundă
și nici nu mă întreabă
dacă am salariul net sau brut
în timp ce eu mă cert
cu bonul de la supermarket.
 
Broccoli pare un copac în miniatură. 
La umbra lui shake-ul vegan, 
mă face să visez
siluete perfecte…
până îmi aduc aminte
că am uitat să pun capacul
și pereții bucătăriei devin artă abstractă.
Cine zice că stilul de viață sănătos
nu e aventură?

Psalm ( XXXII )

Doamne, astăzi nu cer nimic, 
doar îți mulțumesc  
că mi-ai dat oameni 
care au fost lumină
și mi-ai lăsat amintirea lor 
ca o candelă aprinsă.

Îi port în mine -  
în felul în care zâmbesc,  
în felul în care iert,  
în felul în care privesc cerul  
și știu că nu e gol.

Mi-e dor, Doamne...

În Tine îi regăsesc.  
În Tine îi încredințez.  
În Tine mă vindec de dor.

Te rog, odihnește-i în iubirea Ta
și dă-mi puterea să-i păstrez vii  
în felul în care iubesc.

01.11.2025
Sorin Micuțiu

Mărturisire

roiesc în jur
umbre fără de chip
iscodind toate tăcerile mele
și visele
la care priveam cândva ca la munții
după care se ascundea soarele
încrezător că va fi și un mâine

ce fericit eram
ce fericit sunt
fiindcă înăuntrul meu
ești tu
Soarele meu
care îmi luminezi totul

toate bucuriile nemărturisite
din gândurile
și inima mea
îmi șoptesc
să-mi împreun mânile
cu ale tale

Sorin Micuțiu

Psalm ( XXXI )

 

Doamne, Tu știi
cum mi-am așezat pașii spre Tine,
cum am crezut în oameni
și în cuvântul lor.
 
Dar iată,
puțin înainte de răsărit,
m-am trezit singur,
lăsat în tăcerea drumului.
 
Și totuși, Tu ai rămas.
Când oamenii au plecat,
Tu ai rămas să-mi spui
că drumul nu s-a sfârșit.

Psalm ( XXX )

  

Doamne,
Tu ai luat ce iubeam
și inima mi s-a strâns.
Mama mea,
Tatăl meu.
O zi fără ei
a devenit veșnicie.
 
”Nu plânge!”,
zici Tu
și încerc
să-Ți aud glasul
printre pașii grei
ai durerei.
 
Știu că-mi vei șterge lacrimile
și că într-o zi ne vom reîntâlni.
 
Atunci, Doamne,
inima mea va fi întreagă.

10.10.2025
Sorin Micuțiu

Psalm ( XXIX )

  

Binecuvântează, Doamne,
prietenii mei virtuali -
cei ce mă citesc fără să mă vadă,
cei ce-mi sunt aproape
când lumea pare departe.
 
Nu i-am întâlnit pe toți
față în față,
dar le simt bunătatea,
le aud dorurile,
le văd lumina
ascunsă între rânduri.
 
Fă, Doamne, ca mesajele noastre
să fie semințe de bucurie,
fiecare gând trimis
să fie un strop senin de cer.

Toamna din mine

 

ploaia cade liniștit
pământul își deschide porii
și primește totul
ca pe o binecuvântare
 
norii de deasupra seamănă
cu norii mei ascunși
și poate de aceea privesc ploaia
ca pe o oglindă spartă -
în fiecare picătură
o furtună,
un dor de curcubeu…
 
și poate că dorul de curcubeu
nu e altceva decât dorul
de a mă regăsi întreg
după fiecare toamnă
care mă risipește

03.10.2025
Sorin Micuțiu

Da și Nu

”Cuvântul vostru să fie: 

Ceea ce este da, da; 

şi ceea ce este nu, nu; 

iar ce e mai mult decât acestea, 

de la cel rău este.” 

( Matei 5,37 ) 

Între Da și Nu
stă un suflet nedecis,  
cu inima-n balans  
și zâmbetul înțelept:  
„Nu tot ce strălucește  
merită un da.”

Între Nu și Da
stă un gând cu mâinile-n șold,  
negociind cu inima:  
„Nu tot ce refuz  
e lipsit de iubire.”

Da să fie da… 
și Nu, nu, 
fără ecou dublu, 
fără mască.  

Alegere

De n-aș iubi ceea ce fac,  
de m-ar ademeni câștigul   
sau aplauzele deșarte,   
de n-aș simți 
cum timpul meu 
se înmulțește 
în slujba Celui ce vede…  
poate aș fi gândit altfel,  
poate m-aș fi așezat acolo 
unde mulți se strâng.

  
Nu rostesc nume.  
Dumnezeu cunoaște
 trudă, neputință 
și, da, lenea fiecăruia.

Și tot ce rămâne… 
e mila Lui.

02.10.2025

Sorin Micuțiu

Redobândiți-vă zâmbetul

uneori cutreier străzile
doar de dragul de a zâmbi
semenilor
poate părea stupid
într-o lume în care
nu se mai construiesc poduri
între suflete
gestul acesta
deschide o ușă
poate ultima
la capătul răbdării

nu mută munții din loc
dar înseninează frunțile
ridică ploapele
împovărate de lacrimi
fiecare respitație
dă inimii
un alt puls
gropițele din obraji
se umplu de soare
din colțul gurii
fuge tristețea
iar  buzele
plâng
de bucurie
până și gâtul
numai înghite  în sec

hai și tu cu mine 
nu te costă nimic
într-o zi
plimbarea aceasta
îți va întoarce înmiit
credința
că Raiul 

începe cu un zâmbet

Sorin Micuțiu

Resimţind acut vremelnicia

 

se-nclină
cumpăna toamnei
peste firavele noastre bucurii
 
octombrie
se furişează viclean
pe lângă noi
s-a sfârşit demult secerişul
cu incertitudinea preţului la pâine
„reformele”
ne-au lăsat cămările goale
inventarul nădejilor noastre
s-a terminat înainte de a începe
 
vremurile de cumpănă
aşază peste noi
năvod de griji
suntem prizioneri
la cumpăna vremii.

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

De la Ana la Caiafa

  

Mi s-a spus:
„Așteaptă”
„Mai vedem”
„Poate”
„Nu acum”
 
Și fiecare amânare
a fost o răstignire mică
fără lemn, fără sânge,
dar cu aceeași sete.
 
Când ai fi putut să-mi spui „nu”
și să mă lași să plec,
ai ales să mă ții în răspântii,
în răzgândiri,
în promisiuni…

Psalm (XXVIII)

Doamne,  
inima mea nu e întreagă.
Se frânge în dorințe, 
în temeri,
în chemări
ce nu-Ți aparțin.
O parte Te caută în liniște, 
cealaltă se pierde în zgomot. 

 
Mă trezesc dimineața
cu Tine pe buze,
dar seara
mă găsește uitând.
Îți dau ce e curat,
dar păstrez ce e ascuns. 
Și totuși, 
Tu mă cunoști întreg.  

Nu vreau să fiu împărțit.  
Fă-mă întreg prin Tine.
Ia ce nu pot vindeca 
și fă din mine
o singură inimă 
care bate doar pentru Tine. 

 
Primește-mă cum sunt,
dar nu mă lăsa să rămân așa.

Amin.

29.09.2025
Sorin Micutiu

Dialog cu o frunză

  

Stau de vorbă cu tine, frunză,
în vântul rece al serii de toamnă.
Cum te desprinzi atât de ușor de ramură,
fără teamă, fără regret?
 
Spune-mi, frunză,
nu ți-e frică să cazi
în golul care te așteaptă?
Eu cad în gândurile mele
și totuși mă tem
să las să plece ce doare.
 
Tu îmi răspunzi tăcut:

Psalm ( XXVII )

 

Nu am timp.  
Îl caut în buzunare,  
în privirea celor dragi.  
Îl cer, 
îl visez, 
îl plâng.

Îl împart:   
cu soția,
cu băiatul,
cu părinții
cu prietenii
și cu job-ul.

Fiecare clipă 
e o fărâmă de mine.  
O dau cu drag,  
dar mă întreb:  
unde sunt eu,
în toate astea?

Drum printre umbre

 

V-ați încurcat pașii în minciună
și ați uitat că drumul scurt
se sfârșește repede.
 
Nu vă port ură,
dar am învățat să privesc
dincolo de cuvinte.
 
Adevărul are răbdare,
iar eu merg cu el,
lăsându-vă graba în urmă.
 
*
 
Pentru cei care au ales miciuna și cuvintele ascunse,
aceasta este doar o privire calmă către drumul adevărului.
 
18.09.2025
Sorin Micuțiu

 

Crucea poetului

  

Crucea mea e cuvântul.
Îl port pe umeri,
îl ridic în fiecare vers,
îl apăr de uitare,
îl spăl cu smerenie.
 
Uneori o duc pe umeri,
alteori o las în pagini
să o poarte alții,
fără să știe.
 
Nu cer să fiu înțeles.
Cer doar să fiu citit
cu inima deschisă
și fruntea descrețită.

Psalm ( XXV )

Doamne, astăzi
n-am mai întrebat „de ce”.
Am acceptat că destinația
poate nu era acolo unde credeam.

Am zâmbit, Doamne,
pentru că am înțeles:
înțelepciunea nu strigă,
nu se scrie cu majuscule.

Nu m-am apărat,
nu am construit scenarii,
nu am căutat vinovați.
Am lăsat clipa să fie,
exact așa cum a venit.

Îndrumă-mă să pășesc cu pace.

14.09.2025
Sorin Micuțiu

La malul mării

  

Când pașii mei se afundă în nisipul ud,
îmi vine în minte o amintire
care nu-mi aparține,
dar care mă cheamă.
 
Lumina dimineții
se răsfrânge peste ape,
barca legănată de oboseală,
mrejele goale,
tăcerea
celor ce au trudit în zadar.
 
Pe țărm stă un străin,
glasul lui blând traversează valurile:
„Copii, aveți ceva de mâncare?”
 
Răspunsul - „Nu” -
nu e doar al lor,
este și ecoul golului
din inima mea.

Psalm ( XXIV )

 

Soția mea,
darul Tău desăvârșit.
Doamne, îți mulțumesc pentru ea,
floarea care înflorește în grădina inimii mele.
 
Îmbracă-i chipul în zâmbet și pace,
fă din zilele ei un cântec de bucurie,
iar dragostea noastră
să ardă mereu curată,
ca un foc aprins de Tine.
 
Binecuvântează-i pașii, Doamne,
ocrotește-i sufletul ca pe o comoară rară,
umple-i mâinile cu binecuvântări,
iar nopțile cu lumină lină.
 
Și lasă ca iubirea noastră,
crescută sub privirea Ta,
să fie mărturie vie că Tu ești credincios
și bunătatea Ta nu se sfârșește niciodată.
 
Amin!

10.09.2025
Sorin Micuțiu

Timp

Tablou de Mariana Oros

Timpul nu ne grăbește,
dar nici nu ne așteaptă.
Se strecoară printre noi
ca vântul toamnei
prin arămiul pădurilor,
lăsând goluri pe ramuri.

Spunem că nu avem timp,
dar, de fapt, ne lipsește curajul
să-l privim în față
și să-i spunem ce vrem cu adevărat.

Timpul nu se oprește
pentru regrete,
nici nu se întoarce
pentru promisiuni.
Iar noi alergăm
să-l prindem din urmă
cu mâinile pline de nimic.

E răscrucea unde se strâng
„nu azi”,
„nu acum”,
„nu pot”,
„vorbim altădată”
și, în șoaptă,
„niciodată”.