cu cer plumburiu și rece.
Vântul trece peste ramuri
ca o plângere tăcută,
iar cireșii cândva în floare,
poartă doruri nerostite.
Rodul promis odinioară,
rămâne doar o umbră
în pofta unei așteptări.
cerul rămâne mut
și roșul din gânduri
se preface în absență,
într-o dulce amăgire
ce doare.
peste frunzele grele,
pline de suspine neștiute.
Vântul le leagănă blând
și duce cu el
amintiri ce nu mai răspund
chemării.
crengile așteaptă.
Caută un rost,
o promisiune de rod,
dar floarea albă,
născută în primăvară,
nu s-a mai împlinit
în rubin.
și tremur.
Golul din noapte
intră în mine
ca un dor tăcut
de vară,
de roșu,
de vis
ce nu mai vine…
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu