Astăzi, m-am uitat la coroana din mâini.
Am simțit că nu-mi mai spune nimic.
Frumoasă, grea, mare -
dar nu vorbea inimii mele.
tăcute ca o rugăciune neterminată.
Mi-au fost de-ajuns.
Fără panglici,
fără cuvinte mari,
doar semnul sincer al unei aduceri-aminte.
poate mai limpede ca niciodată,
că unele gesturi
cântăresc prea greu
când vin târziu.
când încă ne puteam privi în ochi
atinge altfel -
ca o mângâiere vie,
nu ca o scuză întârziată.
Le primesc în tăcere,
așa cum vin.
rămân tăcerile mele.
Ceea ce n-am spus la timp,
ceea ce-am simțit și-am amânat,
crezând că nu era încă momentul.
nu măsoară doar ce dăruim,
ci și cât din inimă am pus acolo.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu