Doamne, astăzi nu vin cu vorbe mari,
ci cu o inimă tremurândă.
Nu cer răspunsuri, nu caut înțelesuri,
ci doar să rămân –
aici, la umbra Crucii Tale.
Nu cu strigăt, nu cu judecată,
ci cu tăcerea care dezarmează,
cu blândețea care rupe lanțuri,
cu iertarea care nu cere nimic în schimb.
ci se roagă:
„Iartă-i…”
Mi-ai arătat că iubirea nu părăsește,
ci stă până la sfârșit,
chiar când toți pleacă,
chiar când doare.
ci din recunoștință.
Că m-ai iubit mai mult decât pot înțelege,
că ai primit povara mea ca și cum ar fi fost a Ta,
că m-ai numit fiu,
în timp ce eu Te uitam.
să iert fără să fiu întrebat,
să port crucea fără să fug.
Nu cer să știu de ce sângerezi,
ci doar să fiu acolo,
unde iubirea se face jertfă.
chiar și când nu simt,
chiar și când nu înțeleg.
Căci acolo, în tăcerea aceea adâncă,
inima mea învață să bată
pe ritmul iubirii Tale.
Amin.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu