Se strânge poporul, se-adună să vadă,
Iisus e legat, iar Pilat stă să cadă.
Pe cerul întunecat, norii se-adună,
Vântul șoptește povara străbună.
Fariseii ridică mustrarea lor rece,
Dar pacea din Rege nici moartea n-o trece.
Iisus stă ca mielul tăcut, blând și senin,
Privirea-I străbate mulțimea din plin.
„Nu-i vina mea”, Pilat își spune în
șoaptă
Și se spală pe mâini de judecata nedreaptă.
Cu inima frântă și mâinile tremurând,
Privește Adevărul, în fața lui stând.
Strigă poporul, iar Regele tace,
Acum împăcarea cu cerul se face.
Sub bolta ce plânge cu lacrimi de dor,
Crucea se-nalță spre veșnicul zbor.
Un
strigăt străpunge înălțimile ce tac:
„Iartă-i, Părinte, că nu știu ce fac!”
Iubirea se-aprinde în jertfa divină,
Un Rege pe cruce, cu fruntea senină.…
Iisuse,
mă iartă, mi-e sufletul greu,
Purtata-i povara păcatului meu!
17.04.2025
Sorin Micuțiu
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu