Dacă am iubi necondiționat…

Uneori mă întreb ce-ar rămâne din lume, dacă am iubi fără frică, fără condiții, fără măsură.
Poate doar ființa, în forma ei cea mai pură.
Poate doar tăcerea care nu doare.
Poate… doar iubirea.
Acest poem e un gând dus până la capătul inimii.
Te invit să pășești alături de mine în acest gând, în care iubirea necondiționată nu este un ideal, ci o stare de fapt, o prezență care ne definește mai mult decât cuvintele pot spune.

Dacă am iubi necondiționat…

eu aș fi
tăcerea ce unește

fără durere, în liniște.

 
tu ai fi
răspunsul pe care nu l-am cerut,
dar care mi-a fost scris în suflet
cu lumină.
 
el, ea ar fi
o prezență care nu cere spațiu,
dar face loc.
 
noi am fi
dincolo de cuvinte,
o părtășie fără sfârșit
într-un loc fără timp.
 
voi ați fi
cei ce nu mai întreabă „de ce?”
ci doar trăiesc în „ceea ce este”.
 
ei, ele ar fi
rădăcini adânci în pământ,

statornicie neclintită.
 
și totul ar fi
o rugăciune tăcută,
rostită de inimile noastre
în același timp.

06.04.2025
Sorin Micuțiu