Numele meu e din rugă

 

Cuvânt înainte

Mă bucur în sărbătorile celor care poartă nume de sfinți, așa cum mă bucur de fiecare zi în care răsare soarele - fără invidie, fără umbră, ci cu seninătate. N-am primit un nume din calendar, nici unul scris în Scripturi. Dar am primit altceva: o moștenire vie, tăcută și grea cât o cruce - o mamă care rostea psalmi în șoaptă, un tată care aprindea lumina în altarul casei fără să spună prea mult.

Această poezie s-a născut dintr-un gând care stăruia în mine ca o rugăciune nerostită:

Ce înseamnă să fii fiu, când numele tău nu e chemat la sărbătoare?

Și am înțeles că nu numele te sfințește, ci trăirea. Că rugăciunea nu stă în sunetul numelui, ci în felul în care mergi, zi după zi, pe urmele sfinților - în liniște, în iubire, în iertare.

Poemul de mai jos este o recunoaștere. O așezare a sufletului în fața luminii. Un răspuns rostit în șoaptă la o întrebare veche: „Cine ești tu, cel fără nume de sfânt?”

Răspunsul meu e simplu, dar deplin:

Numele meu e din rugă.

Nu port un prenume scris în Scripturi,
Nici nu mi-a fost dat un nume ceresc,
Dar calc, ca și Petru, pe valuri de gânduri,
Și caut, ca Pavel, un rost sufletesc.
 
Pe frunte n-am nicio slavă de seamă,
Dar strigă în mine o sete de sus,
Să fiu ce răsună în numele-mamă:
Curat, viu și-aprins, ca lumina-n apus.
 
Mi-e numele scris în priviri de părinți -
Elena și Teofil, învesmântați  de har,
O mamă cu lacrimi, cu psalmi fierbinți,
Un tată cu nouă icoane-n altar.
 
Ei n-au cerut slavă, ci pâine și har,
Să crească sub cruce un fiu luminat,
Cu iertare pe buze, cu ochii de jar,
Cu spatele drept și cu suflet curat.
 
Eu nu-s nici pescar, nici rabin luminat,
Ci fiu al iubirii tăcute, adânci,
Și-n lipsa unui sfânt, am un drum de urmat:
Spre ceruri ce ard printre oameni și stânci.
 
Așa îmi port numele fără tăgadă,
În suflet gravat cu cerneală de Sus,
Fiecare zi - o rugă, o treaptă, o roadă
Pe calea ce duce la Domnul Iisus.
 
Și-n mine se naște o stare fierbinte -
Nu-s vrednic, dar port o lumină de foc.
Sunt Sorin - fiu al unei chemări sfinte,
Un om ce reaprinde iubirea la loc.
 
PS: Numele meu e din rugă,
nu strig, nu cer,
doar aprind ce-am primit.
Un om între oameni,
dar fiu al iubirii -
și numele-mi cântă:
Sorin... dă mai departe ce-ai scris.

29.06.2025 /  la Praznicul Sfinților Petru și Pavel

Sorin Micuțiu

Notă pentru cititor:
Această poezie este, în esență, o mărturisire, dar și o invitație.
Te încurajez, dacă o simți aproape de tine, să rostești în locul numelui mamei, al tatălui și al meu - numele celor care ți-au dăruit viață, credință și drum.
Transformă-o în rugăciunea ta scrisă.