Focul nevăzut

 

În încordarea sufletului,
acolo unde dorul nu strigă,
doar șoptește încet,
ca o adiere pe marginea inimii,
acolo vin Rusaliile.
 
Nu în tunet,
nici în flacără văzută,
ci în mistuirea blândă
a zgurii din suflet,
în aprinderea tainică
a tot ce e curat.
 
Rugăciunea se înalță,
nu ca un strigăt,
ci ca o lumină care crește,
o candelă aprinsă în amurg,
până când cerul răspunde
și focul dragostei coboară,
asemeni limbilor de foc,
peste cei ce așteaptă.
 
Sufletul nu întreabă,
doar se deschide.
Nu cere,
doar se golește.
 
„Vino, Duhule Sfinte!”

Și-n această tăcere,
acolo unde timpul
se face rugăciune,
Dumnezeu coboară.
 
Mulțumesc, Doamne,
pentru anii adăugați
peste cinzecimea vieții mele!

07.06.2025
Sorin Micuțiu