luni, 9 iunie 2025

Pelerin la Afteia

 


Aici, pe vârful tăcut al lumii,
unde cerul coboară
și pământul îl primește,
mă întorc iar,
ca un fiu risipit
ce-și regăsește drumul spre acasă.


Părintele Ioan mă întâmpină
cu privirea limpede,
cu brațele deschise
ca porțile Raiului -
și mă simt acasă,
fără să fi plecat vreodată.

În jur,
pelerini ce-mi devin frați,
oameni veniți să caute,
să afle,
să fie.
În liniștea adâncă,
nu suntem străini,
ci fire din același război de țesut
al credinței.

Aici, totul este în toate,
și toate sunt totul.
Cel ce Este e în tot,
și totul este în Cel ce Este.


Lumina ne leagă,
ca un fir nevăzut
ce trece prin piatră,
prin lemn,
prin inimă.
Ne închinăm,
respirăm și trăim
în această împărăție a păcii,
unde Dumnezeu
a venit de patru ori
și rămâne mereu.

Mănăstirea Afteia -
cândva arsă din temelii
de tunurile lui Buccow*,
astăzi renaște,
ca o candelă aprinsă
în palmele cerului,
vegheată de timp
și îmbrățișată de veșnicie.

 

09.06.2025 / Micuțiu Sorin

*  Împărăția Habsburgică a ordonat să fie distruse cu tunul sate, biserici și mănăstiri ortodoxe din Ardeal ca răspuns la rezistența românilor de a-și păstra credința ortodoxă, cele de lemn fiind arse, cele de piatră fiind dărîmate cu tunurile de către generalul Bukow, trimis de către împărăteasa Maria Tereza pentru a sprijini uniatismul. 

Generalul Bukow a distrus cu tunurile peste 150 de biserici și mănăstiri ortodoxe, ortodocșii au fost persecutați, amendați, judecăți, executați, și aproape toate Bisericile lor au fost confiscate.

 Amintim în acest sens un ordin dat de căpitanul catolic Bethlen, în 13 iunie 1761: 

"Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei sale guvernatorului atât despre restituirea bisericilor, cât şi despre demolarea mănăstirilor. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale dată de mărita comisie să fie pedepsit negreşit cu moarte prin spânzurare sau prin pierderea capului, ca unii care dispreţuiesc poruncile regeşti şi tulbură pacea şi ordinea publică (3, II, p.240)". (Sursa : mihailandrei.wordpress.com)

Niciun comentariu: