(în amintirea lui Mihai Eminescu)
autor: Sorin Micuțiu
De sub teiul cel veșnic cu nopțile tăcute,
Când încă se năștea cuvântul din credință,
Nu din ecouri stinse pierdute-n neputință.
Cu gândul dus departe și inima-nvelită
În șoapte nerostite a unor vremi grăbite,
Ce lasă-n urmă umbre și visuri risipite.
Adesea uită drumul ce duce spre hotar;
Și-n loc de adevăruri, rostite cu tărie,
Se pierd în vorbe multe, fără statornicie.
