miercuri, 16 martie 2011

CĂLĂTORIE PRIN PATRIA NEASEMUITĂ A CUVINTELOR – ANTOLOGIA INTERNAŢIONALĂ STARPRESS



Iniţiativa scriitoarei Ligya Diaconescu şi a revistei „Starpress 2011”, din Canada, în colaborare cu Andrada Victoria Diaconescu, de a publica „Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, a izvorât din dorinţa de a face cunoscute cercurilor iubitoare de cultură, şi nu numai, din întreaga lume, scriitori români trăitori pe meridianele lumii. Lucrarea apărută în format A4, cuprinde 52 de poeţi şi prozatori, în 225 de pagini, cu creaţii scrise în limba română, dar traduse şi în limba engleză de către autoarea antologiei şi de Mariana Gheorghe, din Vancuver (Canada). Parafrazând pe Eugen Lovinescu pot spune că cei cuprinşi în această amplă lucrare nu sunt numai talente remarcabile, ci şi puncte din frontiera hărţii noastre sufleteşti.


Această antologie a apărut şi ca urmare a „Concursului Internaţional de Poezie” pentru românii din întreaga lume „Starpress”, iniţiat de Ligya Diaconescu din România şi George Filip din Montreal, aşa cum ne informează poetul în „Cuvânt înainte”.