cântă clopotul
a jale
de se miră îngerii
plâng şi pietrele
din ziduri
numai omul
îngenuncheat
nu de-o pioasă simţire
ci de-o grijă
prea lumească
îşi ascunde dezbinarea
după masca necredinţei
din mormite
adormiţii
îngropaţi spre înviere
şi-ar dori să ne zâmbească
dar ne sunt ochii orbi
de frică
şi privirea degradată
măcinată de rutină
şi de-aceleaşi vechi defecte
omul
căruia-i deschise
Dumnezeu din nou o uşă
spre Viaţă şi Lumină
trage-ncet cortina nopţii
uitând
că s-ar putea să fie
ultimul strigăt
de clopot
- Târnosiţi-vă inimile!
4 oct. 2020
