+
UN GEST DE REVERENŢĂ ÎN FAŢA POEZIEI
Antologie Poetic@, Selecţie de Cristina Ştefan, Art Book, Bacău, 2011
Străduinţa administratoarei Cenaclului virtual Lira21, Cristina Ştefan, redactor de specialitate la revista Cetatea lui Bucur, ediţie online şi tipărită, de a aduna între coperţi, o sumă de autori, mai mult sau mai puţin notorii, mai mult sau mai puţin valoroşi în accepţia criticii, dar toţi animaţi de o vie pasiune pentru Cuvântul scris - este remarcabilă, onorantă şi cuceritoare, atât ca idee, cât şi ca modalitate convenabilă pentru fiecare, de a-şi manifesta forţa de expresie în câmpul nesfârşit şi generos al Poeziei.
Structurată pe două paliere de reprezentare care-i diferenţiază întrucâtva pe autorii antologaţi, echilibraţi ca număr pe cele două secţiuni, nu neapărat pe criterii valorice, după Cartea tinerilor scriitori, "Lira în patru puncte cardinale", apărută la Rovimed Publichers în 2010, noua Antologie, cu nume sugestiv, Poetic@, fiind a doua în ordinea evoluţiei cenacliere, este cu adevărat o reuşită, atât ca însemnătate, pentru istoria acestui penetrant cenaclu, în cele mai diverse cercuri culturale, dar şi ca reprezentare estetică, împodobită cu o grafică de excepţie realizată de Carmen Poenaru, care a surprins fiecare autor în clipa lui de graţie, redându-l în lumini şi umbre specifice, desene care aduc un plus de frumuseţe şi bucurie estetică ochiului interior şi celui exterior al beneficiarului acestui act artistic cu valenţe spirituale şi mentale.
De multe ori, în hăţişurile destul de întunecate care au luat o amploare fără precedent, ale literaturii contemporane, degajând miasme telurice insuportabile, imprengate cu izuri fetide de vulg, cititorul, afundat ca într-un codru unde mişună doar fiarele, are nevoie de o busolă, de o stea care să-i marcheze ieşirea spre luminişul cunoaşterii, fără să-l împovăreze cu încărcăturide prisos, din care nu ai ce alege. Adio inefabil (plămada Poesiei), adio frumuseţe celestă (haina Poesiei), adio linişte (carisma Poesiei), "Mais ou sont les neiges d'antant?" - cum ar spune Francois Villon... Nimic nu-ţi mai induce starea de har şi pace lăuntrică - în acest langaj stradal, trivial peste poate, invadându-te ca o apă neagră care ne mână silit sufletul în spre capcanele mişcătoare ale mocirlei izvodite din versurile unor autoclamaţi poeţi la modă care mişună prin saloanele literare. Rămâi vexat la auzul unor cuvinte pe care aceştia au pretenţia şi chiar obrăznicia să le numească poezie, profanând astfel însăşi ideea de Poesie.
O astfel de busolă/radar/metronom care ia pulsul cetăţii literare - asediată de veleitari şi nulităţi de ocazie al căror principal merit este tupeul fără de margini, este Antologia Poetic@, apărută recent la Editura Art Book, Bacău, 2011. Precizăm că aproape întreg travaliul de selecţie, redactare, supervizare, concept artistic, a fost suportat de poeta Cristina Ştefan care şi-a asumat responsabilitatea autorilor, cât şi a textelor alese spre editare. Tehnoredactarea şi coperta au fost realizate de Liviu Andone care a rezonat cu ideea şi conţinutul acestei lucrări colective.
Cu un gust estetic de înaltă ţinută, antologatoarea i-a grupat - chiar dacă aleatoriu - pe autorii celui dintâi compartiment, mai degrabă după un rost anume, aşa cum zidarul potriveşte cărămizile unui templu, unindu-le cu un liant de nezdruncinat în faţa eventualelor cutremure: liantul prieteniei, al afinităţilor elective bazate pe aceeaşi iubire neţărmurită pentru Cuvântul scris, rostit, închinat şi împărtăşit altora cu generozitate.
Vai zidurilor, dacă liantul acesta ar fi de slabă calitate! La o furtună puternică totul s-ar spulbera. Ca o contragreutate la cumpăna Cuvântului. partea a doua reuneşte poeme ale numelor deja răspândite în literatură, cu pondere valorică deja de necontestat.
Volumul respiră acel aer de prospeţime, precum pământul primăvara, la răscruce de muguri, când prin crucea ninsorii răzbat adieri de violete, de toporaşi şi de brânduşe, într-un rai al uitării de sine în care fiecare fiinţă ar putea deveni pentru tine, un înger.
Între pagini de versuri înmiresmate, te odihneşti în imagine şi te simţi ca într-o oază de pace, verdeaţă şi susur de ape coborând muntele în firişoare întortocheate de cleştar.
Haina, podoaba, accesoriile, iau forma artistică pe osatura pe care o prezintă versurile. Dar nu acestea sunt atât de importante, cât mesajul lor, indiferent de vârstă, sex, etape de creaţie la care a ajuns fiecare în dezvoltarea sa artistică. Importantă e noima, urma, parfumul esenţei pe care s-au străduit cu toţii să-l facă în aşa fel încât să nu-l uiţi prea lesne. Şi acesta îl reprezintă respectul şi iubirea faţă de Cuvânt. După cât eşti luminat lăuntric, vei împrăştia lumini împrejur. Şi lumina de sine, cu cât e mai mult dăruită, cu atât sporeşte, la fel cum sufli într-un făraş cu tăciuni şi jăratecul se încinge până la scântei şi până la văpaie. O astfel de văpaie o constituie familia Lirei 21, a cărei flacără este purtată precum făclia olimpică de către maratonistul elen. Ţinută vie şi condusă cu mână sigură şi cu toată responsabilitatea, puterea de jertfă şi ochiul de Argus, de către animatoarea ei, gruparea literară şi află platforma de reprezentare în paginile virtuale ale ningului Lira 21.
Şi adepţii n-au întârziat să apară şi să se grupeze în jurul ei, formând un zid incandescent de cuvinte de mărimea, robusteţea şi frumuseţea unui edificiu spiritual unde calcă doar suflete alese. Neaveniţii se exclud singuri, simt că n-au ce căuta în acest templu al cuvântului.
O carte colectivă sau o lucrare-împreună reprezintă semnul magic, binecuvântat şi rodul acestei munci titanice de formare şi afirmare a talentelor literare.
Şi pentru o mănăstire sunt necesari mai mulţi meşteri şi calfe. Şi, mai presus, figura legendară a zidarului - cel care-şi jertfeşte jumătatea şi sufletul pereche, jertfindu-se pe sine pentru ridicarea edificiului.
Mitul cetăţii eterne e viu şi mai actual decât niciodată. Nimic, absolut nimic fără jertfă. Şi zidirea îşi va ridica semeţ fruntea spre cer, sub privirile din ce în ce mai uimite (şi uneori năuce de-a binelea) ale celor ce nu înţeleg că "Frumuseţea va salva lumea".
Întrebarea legitimă care s-ar putea ridica este: E nevoie în ziua de azi de atâtea antologii? Ce relevanţă au ele în istoria literaturii române contemporane?
O justificare şi o certificare a faptului că da, e nevoie de antologii, de culegeri, de dicţionare şi istorii literare este faptul că ele oglindesc, radiografiază, chiar dacă trunchiat, starea poeziei la un moment dat. Ele sunt fresce, mozaicuri ale fenomenului cultural al veacului, al deceniilor, al grupărilor, şcolilor din jurul unor reviste, edituri sau al unui maestru.
Dar mai sunt însemnate pentru că reliefează orientarea anumitor grupări literare. E limpede că producţiile primei secţiuni, aceea a scriitorilor debutanţi ori nedebutaţi încă editorial, ci doar revuistic, au fost lucrate şi prelucrate în atelierele şi laboratorul de creaţie ale Cenaclului Lira 21, sub ochiul atent şi exigent, dar şi blând şi tolerant în acelaşi timp, al Cristinei Ştefan - ea însăşi poetă de talent, -liderul acestei grupări virtuale, iar acum edite sub forma celor două antologii.
Şi sunt importante aceste grupări pentru că, dincolo de aspectul didactic, (aici se învaţă noţiuni de teorie a versificaţiei) - ele sudează, construiesc modele, se află sub incidenţa aceleiaşi stele, până ce reprezentanţii lor se hotărăsc să se desprindă, să-şi alcătuiască singuri crugul şi să pornească pe cont propriu, dezvoltându-şi un stil personal şi mijloace specifice de afirmare.
Până atunci, fie că se numesc Lira în patru puncte cardinale, fie Poetic@ - producţiile reunite sub acest generic au darul de a servi drept punct de pornire şi afirmare al poeţilor care au avut fericitul şi binecuvântatul prilej de a fi editaţi, fie şi într-un volum colectiv de poezie.
Ceea ce nu e puţin, dimpotrivă.
Să le urăm tuturor antologaţilor spor în creaţie, putere de muncă, înavuţire spirituală, harul de a discerne valoarea de kitsch şi răbdarea de a poposi pe cărările atât de misterioase, de captivante care te fascinează, ale Zânei Poesis.
Şi poate, într-un timp mai prielnic, ne vom învrednici a face acestei frumoase nou născute, preziceri, recomandări şi daruri, precum ursitoarele la creştetul copiilor, o analiză amănunţită, pe marginea textelor şi a evoluţiei autorilor, aşa cum de fapt, merită cu prisosinţă.
Să nu ne sfiim a face un gest cuvios de reverenţă în faţa tuturor colegilor de scris, indiferent ce nume poartă. Pentru că de fapt, este un semn de reverenţă şi dragoste Poesiei însăşi.
CEZARINA ADAMESCU
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
redactor Agero-Stuttgart
Te-am cautat
Există multe moduri de a ne arăta solidaritatea cu cei în suferinţă. Am ales dintre ele pe cel admirativ. Căci, indiferent de circumstanţe, cum altfel poate fi privită Japonia? Admiraţia noastră pentru haiku ne-a îndemnat să ne exprimăm solidaritatea faţă de cultura care a făcut posibilă această civilizaţie punînd la un loc o mînă de poeme (sau, mai modest, încercări) izvorîte atît din empatia noastră faţa de nenorocirea care a atins Japonia cît şi din umila pricepere pe care am dobîndit-o în scrierea unor astfel de poeme. Sperăm să ne arătăm în acest fel şi recunoştinţa pentru cei care ne-au înlesnit accesul către o îndeletnicire atît de încîntătoare şi profundă.
Ţipăt de cocor, au fost editat de Dan Norea şi Corneliu Traian Atanasiu, la Editura Grinta din Cluj-Napoca cu aportul domnului Ioan Marinescu-Puiu.
+
