vineri, 24 februarie 2023

Iubesc românește


nu-mi asum
sărbătorirea kitsch-ului
avalanșele de inimioare
rătăcite-n declarații siropoase
sunt fiul Dochiei
nu cetățean roman
să mă închin zeiţei Iunona
ascunsă în umbra lui Valentine's Day
iubirea nu se cumpără
de pe rafturile unui magazin
într-o anumită zi
dragostea se consumă degeaba
când e pusă la vânzare

mai păstrez la icoană
viorele și tămâioare
de la zburătorit
n-am fost iute de picior
și a sărutat-o altul

din volumul de debut: ”Vindecat de nevisare”,
 edit. Art Book, Bacău, 2011

Turca de la Holbav reprezinta unul dintre obiceiurile care au reusit sa se pastreze din cele mai vechi timpuri si sa faca cunoscuta regiunea Transilvaniei atat in tara, cat si peste hotare.

Turca de la Holbav se joaca de Sfantul Nicolae, in data de 6 decembrie, dorind parca sa vesteasca sosirea sarbatorilor de Craciun.

Turca de la Holbav se joaca de catre o ceata de feciori. Acestia au mai multe denumiri in interiorul cetei – vatafum mare, vataful mic, crasmarul, casierul, colacarul si turcasul – acesta fiind cel care joaca turca. Cu toate acestea cel care are un cuvant de spus si care este cu adevarat ascultat este vataful mare. Lui ii datoreaza toti ceilalti un juramant de credinta.

Aceasta ceata incepe in data de 6 decembrie si se termina in data de 7 ianuarie. In tot acest timp, atat feciorii, cat si fetele se aduna la unul dintre ei, impodobesc turca, invata colindele si incep colindatul odata cu Ajunul Craciunului. Mai inainte de a pleca cu colindul, ceata de feciori trece pe la preotul din sat pentru a-l colinda primul si a le da binecuvantarea. Dupa casa preotului, urmeaza casa celui mai important om al comunei – cea a primarului, continuand cu restul locuitorilor.

Turca de la Holbav este insotita de multa veselie si muzica. Dupa ce se colinda, feciorii din ceata incep sa joace turca, dupa care acestia sunt recompensati de catre sateni.

In data de 7 ianuarie vataful invita tinerii din sat la masa pe care o organizeaza in cinstea acestui obicei.

Foto: http://media.realitatea.ro

vineri, 17 februarie 2023

Sub cerdacul senin



înfrunt prejudecăţi
eliberat
de recompensele lumii
depăşesc formalismul
limitele exterioare
iubesc simplitatea
unei naşteri în iesle
fără gratii materiale

teofanic
depăşesc timpul
tăcerile
rodesc profunde întrebări
revăd
întregul drum
reneg din nou
răul şi trufia

prezentul vieţii
dobândeşte lumina
pe neîmpliniri
descopăr
începutul rezidirii

din volumul de debut: ”Vindecat de nevisare”, 
 edit. Art Book, Bacău, 2011




miercuri, 8 februarie 2023

Şi lacrimile se evaporează



 nu mai ridic anilor redute
taxez fiecare clipă neîndulcită
aşternută cu dibăcie pe geana amurgului
mă remontez fără aranjamente şi măşti
în aşteptarea prietenilor risipitori

derulez în faţa ochilor amintiri
aventuri de iubire începute în roua tinereţii
şi ascult bătaia răsunătoare a inimii
cum îşi încrestează ecoul în cicatricile
abia vindecate

un cântec de leagăn fredonez gândului
şovăitor pe marginea prispei
respir adânc la fiecare tresările a lui
în timp ce pe speteaza scaunului
odihnesc şirag de perle inodore

arunc o punte spre singurătăţile confraţilor mei
e prea scurtă să ajungă la mal

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu - Bacău : ArtBook, 2018