Secunde pierdute, ani câștigați

 

Ziua se învârte,
pământu-i obosit,
și tu numeri orele
ca pe bani pierduți.
 
Săptămâna trece,
fără să întrebe.
Luna se schimbă,
iar tu tot alergi după vânt.
 
Calendarul te privește ironic:
365 de zile,
decenii, secole, milenii
și totuși,
timpul râde,
neatins de efortul tău.

În memoriam - Traian Barna

10 ani de la trecerea în Veṣnicie, a fratelui nostru drag, Traian Barna ! 24 august 2015 - 24 august 2025..

   

 Odihnește în pace, frate drag, în Împărăția Celui pe care L-ai lăudat și slăvit cu dragoste, smerenie și bucurie... Slăvit să fie Domnul!

 

Ninge lin

A început de ceva vreme

să ningă tot mai alb şi mai des…

Să ningă cu dor şi cu lacrimi

Dar, nu din cer…

Țara poveștilor maramureșene - jurnal poetic în stil haiku

Există locuri în care nu trebuie să mergi doar în vizită. Maramureșul este unul dintre ele - un ținut al poveștilor, al lemnului care vorbește, al munților care respiră și al oamenilor care păstrează sufletul viu. Acest jurnal poetic încearcă să surprindă, în versuri scurte, esența unei călătorii care a fost mai mult decât o vacanță: o întoarcere la origini.

în aerul pur

munții își spun taina lor -

pași în liniște

Psalm ( XIX)

  

Doamne,
am adunat în palme bucăți de cer,
rotunde și reci,
ca niște răspunsuri rătăcite
pe care nu le-am știut citi.
 
Ploaia lovea ca o armată nevăzută,
dar eu am stat,
am primit fiecare piatră
ca pe un semn,
ca pe o întrebare nerostită.
 
De ce îmi închizi ușa cu tăcere, Doamne?
De ce-mi scrii cu daltă de durere
pe zidul inimii?
Și totuși, știu:
chiar și tăcerea Ta are un rost.

Psalm (XV)

Maica mea,
Tu îndrăznești
acolo unde eu mă tem,
Tu cuprinzi pe Domnul
cu brațele Tale de Mamă
și-I spui numele meu
înainte de numele Tău.
 
Eu nu știu cum se rostește
aceea rugăciune
care îmblânzește pe Stăpânul,
dar Tu o știi
și o spui fără încetare,
până ce lacrimile mele
se prefac în lumină.
 
Maica Domnului,
crin al neamului omenesc,
Te iubesc cu iubire neclintită
și nici o durere nu va putea
să stingă această dragoste,
căci în umbra brâului Tău
nu există noapte.
 
15.08.2025
Sorin Micuțiu

Psalm (XIV)

  

Doamne, îți mulțumesc pentru răbdarea Ta,
care m-a purtat când nu mai aveam putere.
Când am rătăcit, Tu nu m-ai părăsit,
ai mers cu mine pas cu pas
și uneori m-ai purtat pe brațele Tale.
 
Îți mulțumesc pentru privirea Ta,
care vede în mine chipul Tău,
și mă iubești ca și cum aș fi deja desăvârșit.

Psalm (XIII)

  

Doamne al cerului și al pământului,
când valurile acestei lumi mă izbesc
și vânturile îmi tulbură inima,
vino către mine,
chiar dacă nu Te recunosc de la început.
Ridică-mă din adânc când mă afund,
ia-mă de mână și nu mă lăsa să mă pierd.
Învăță-mă să pășesc pe ape
cu ochii ațintiți la Tine,
până voi ajunge la țărmul Tău de pace.

Psalm (XII)

Doamne,
mă apropii de Tine
cu pași mici,
ca un prunc ce aleargă
spre Tatăl său -
fără teamă,
fără îndoială.

Te ating
cu mâinile mele murdare
și cred,
fără să cer semne,
fără să pun întrebări.
Cred, Doamne,
pentru că dragostea Ta
mă îmbrățișează
necondiționat.

Rămâi cu mine
în taina copilăriei mele
și nu lăsa să se stingă lumina
pe care o văd
în ochii Tăi sfinți.

Căci din îmbrățișarea Ta, Doamne,
încep să învăț
ce înseamnă Raiul.

Amin.

08.08.2025
Sorin Micuțiu

Gânduri fugare

am pus la îndoială
Cuvântul
când șoaptă ispitei
cu timp
ne amăgea
și-am rătăcit
în răscruci
de anotimpuri
adulmecând cetele cerbilor
în căutare de izvoare

pe urmele lor
amurgul coboară
tămâind gândul
prieten singuratic
al cuvântului
și zorii
miros a prescură

 "În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor,
 aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." ( Ps. 41: 1 )

Sorin Micuțiu

Psalm (X)

  

Doamne,
am tânjit ani la rând
după ce nu aveam,
uitând binele
care mă învăluia în tăcere.
 
Am rătăcit
cu inima goală,
râvnind la plinul
celor de lângă mine,
neînțelegând că Tu
erai cu mine.
 
Cuvintele Tale
mi-au fost însoțitoare tainice,
călăuză blândă
în ceasuri de noapte.
Le-am primit fără să știu
cât mă țineau în viață,
și-acum,
privind înapoi,
zic doar atât:
sunt recunoscător.

Psalm (IX)

 

Nu mă lăsa să cad acum,
când am urcat prin noapte
cu genunchii zdreliți și mâinile goale.
Nu-mi da drumul,
dacă tot am ajuns până aici.

Un vânt aspru
se zbate să mă smulgă
din brațele Tale.
Se încolăcește ca un șarpe
de jur-împrejurul gândului,
până și stânca pe care stau
pare că tremură sub pașii mei.

Mi-e greu.
Nu văd nimic înainte.
Doar un gol tăios,
ca o rană uitată deschisă.
În urechi îmi răsună ca un ecou
o voce stinsă,
care-mi spune că-i prea târziu.
Dar știu că nu e vocea Ta.