ard lângă icoană
lacrima împăcării
un nou anotimp
dă gust cuvintelor
glasul cărnii tace
e timpul sufletului
din preaplinul pătimirii
se aud fâlfâiri de aripi
printre stâlpări
ţes mahramă
gândurilor
cerul
revarsă albastru
în palme
mă reculeg
şi merg mai departe
vindecat de nevisare
din volumul de debut "Vindecat de nevisare"
editura Art Book, Bacau 2011
Cu fiecare apus
pun spre încolțire
pe pragul vieții
cuvântul șoptit
la ceasul rugăciunii
deschid o fereastră
spre cerul din mine
și evadez din trup
pășind timid
ca într-o zi de Florii
în Ierusalimul sufletului
în podul palmei
ascund o fărâmitură de pâine
inepuizabilă anafură
la masa tăcerii
Sorin Micuțiu
Cu ce-am să Te-ntâmpin,
Doamne,
azi, în ziua de Florii?
Cu ce ramuri?
Cu ce cuvinte?
Când vii pe mânz de pace,
cu slavă ascunsă-n praf,
ce să-Ți aștern, sfios,
pe calea Ta de har?
N-am nici osanale
să strig în rând cu lumea,
nici haine să-Ți așez
pe ramuri de măslin,
dar am un dor ce arde,
un gând ce nu-i străin:
să fii Tu Împărat
sufletului meu.
Cu ce-am să Te-ntâmpin,
Doamne,
în ceasul cel din urmă?
Când tot ce-i lut
se stinge,
cu ce-am să-Ți ies ‘nainte,
cu palme goale, reci,
când Tu vei fi în slavă
și eu n-oi fi pe veci?
