Pe fila albă din caiet,
Dorind să scriu un mic sonet,
visând eu m-am trezit deodat’
un vis ce îl credeam uitat...
Dorind să scriu un mic sonet,
visând eu m-am trezit deodat’
un vis ce îl credeam uitat...
Adânc era în mine-ascuns,
Şi suspina de-un dor nespus...
Credeam că-n zori visele pier,
dar el era legat de Cer.
Iar dorul meu înaripat,
că pot iubi mi-a arătat...
Şi-atunci când eu timid iubesc,
uit de necaz...simt că plutesc...
Te iubesc, sora mea în Hristos!
Te iubesc, fratele meu în Hristos!
Vă iubesc!...
Voi sunteţi vis din visul meu
Va iubesc cum Îl iubesc pe Dumnezeu!
03.10.2009
Sorin M.
Un comentariu:
( 3 octombrie – 2009 – simţind iubirea lui Hristos într-un moment în care o meritam aşa de puţin...aşa de puţin...)
Versul Iubirii nemeritate...
Când sufletu-mi era rătăcitor,
arzând de sete de iubire,
când se pierdea prin văi, biet călător,
plângând de doruri în neştire...
când tremuram ades la gândul trist
că-s mult prea singur pe cărare,
că părăsisem urmele Lui Christ
atras de stele căzătoare...
când glasul Lui părea aşa străin,
şi şoaptele vrăşmaşe – calde,
atunci m-a-nfăşurat un şal divin,
ţesut din versurile albe...
Pe inimă s-au aşezat duios...
Am plâns... un plâns de fericire...
Simţeam că-n faţa mea era Hristos
scăldat în raze de iubire...
Mă ruşinam în ochi să Îl privesc...
dar El dorea a mea privire...
Şi m-a privit spunându-mi: ,,Te iubesc!
Primeşte-n dar a Mea Iubire!”...
M-am prăbuşit în rugă şi-n suspin...
Şi Ţi-am şoptit atunci, drag Mire:
,,Când meritam, Iisus, aşa puţin,
în vers ai pus a Ta Iubire!
Trimiteți un comentariu