Rugă

 

Doamne,
un clopot îmi bate
în suflet,
ascultă colindul
desferecă-mi poarta,
cumpăna vremii, o înclină,
prin vămi de dor
să ning
cu lacrimi veşminte.

Răvaş - unui prieten

Ia treziţi fraţi şi surori

Ia treziţi fraţi şi surori

Şi-ascultaţi pe urători

Veniţi de departe

Să vă facă parte

Darului de sus

Pruncului Iisus.

Hai, treziţi să prăznuim

Şi cununi să împletim,

Cu răbdare şi iertare

Pentru dragostea Lui mare!

Iată, Maica bate-n poartă

Singură nu-i niciodată

Are-n braţe Pruncul drag

Ieşi! Întâmpin-o în prag!

Fă-ţi din casă, ieslea plină

De a cerului lumină.

Iar al inimii suspin

Fie darul tău divin!

Ia sculaţi surori şi fraţi

Şi colindul ne-ascultaţi

Căci cuvântul nu-i de-ajuns

Dacă-n inimi n-a pătrus.

Iată, Maica vă aşteaptă!

Ochii ei spre voi îndreaptă...

Dorul ei e dor nespus,

Dor, din dorul lui Iisus.

Hai cu-ntreaga ta fiinţă

Să-L primeşti plin de credinţă!

Părtaşi la-acelaşi dor să fim

Până-n veci de veci, amin!

Resimţind acut vremelnicia

se-nclină
cumpăna toamnei
peste firavele noastre bucurii

octombrie  
(decembrie )
se furişează viclean
pe lângă noi
s-a sfârşit demult secerişul
cu incertitudinea preţului la pâine
„reformele”
ne-au lăsat cămările goale
inventarul nădejilor noastre
s-a terminat înainte de a începe

vremurile de cumpănă
aşază peste noi
năvod de griji
suntem prizioneri
la cumpăna vremii.

( poem din concursul "Toamna" pe cenaclul online interactiv " Lira 21 ")

Atat de aproape esti Iisuse!

 

Îţi mulţumesc pentru iubire…

când nimeni nu-mi bătea în poartă

Tu mi-ai adus în suflet pace,

uitând păcatu-n Marea Moartă.

Prin neguri m-ai purtat pe umeri

când firea veche, prea nătângă,

cerca din nou să mai dezbine

 nădejdi de aripi să îmi frângă.

 Pe frunte Tu mi-ai pus sărutul

 pecete cu lumini din stele...

Cum aş putea să nu te-ntâmpin

 cu dor, în pragul casei mele?

 Trec anii! Iată iarna vine

 prin viscol spulber frunze moarte…

 Tu eşti din nou atât de-aproape

dar eu mă simt încă departe!

Iubirea mea dintâi

ciupesc strunele
cu degete de jar
o gamă de sentimente
învolburează gândurile

mă strecor printre cuvinte
miruite cu dragoste
izvoare nesecate
în noaptea însetării

pentru o clipă închid ochii
îi redeschid grei de cer
acelaşi psalm îmi cântă
în privire

 Poem lucrat in atelierul literar "Lira21"

Şoaptele din privirea mamei

privirii în gol
i-ai vorbit prin tăcere
cu inima rănită
mi-ai vegheat pleoapele
să se închidă
fără umbra lacrimei

m-ai legănat
între cer şi pământ
ai luminat cărările
întinderii de mână
în zile de primăvară
lipsite de mărţişor şi ghiocei
pentru tine

chip senin
gravat pe fotografie
icoană sfântă
picătură de nădejde
într-un ocean de nelinişti
aripi îmi dai

 Poem lucrat in atelierul literar "Lira21"

Născut învingător

23 nov.

la braţ cu timpul
am pornit la drum
într-o zi
de noiembrie
răsfăţat al sorţii
nu sunt
să fiu altfel
am renunţat
rătăcesc agale
pe cărările inimii
umbrele anilor
mă însoţesc
şi zâmbetul
din privirea mamei
de dincolo de stele

dau buzz vieţii
îmi place să trăiesc
online

O seară mai săracă în cuvinte

 

N-am cuvinte
în faţa morţii
sunt fir de iarbă
trestie frântă-n vânt.

Se-nalţă spre Soare
suflet alb...
adieri de clopote
în urmă
inimă cuibărită-n dor.

Ninge tot mai alb
şi mai des
viscol straniu
cu fulgi grei
dinspre pământ...

Mă întreb
cu îndoială
dojenit de gânduri

Doamne,
departe-i dimineaţa
când voi ninge-n sus?

 Poem lucrat in atelierul literar "Lira21"

Gânduri amare - lui Adrian Păunescu...la revedere, maestre!

Altfel vorbim despre poeţi
când nu mai sunt printre noi
gândurile sunt fragmentate
cuvintele confuze
repetate în plâns de chitară
cu palmele mângâiem amintiri
mai vii ca nicicând


din albastru se prelinge
ultimul vers
cordial

Tatălui meu

Un nou şi rece anotimp s-aşterne printre noi,

Şi rând pe rând cădem uscaţi, ca frunzele, de dor.

Am fost şi tineri şi frumoşi… adesea chiar eroi,

Dar iarna vieţii a sosit…şi triste toate mor…

E-aşa de greu adeseori , ca dup-o viaţă-ntreagă

Să ne vedem, înduioşaţi, pălind iubirea noastră

Să ne mirăm că inima nu vrea să înţeleagă,

De ce privim înceţoşaţi mai des de la fereastră.

Deşi nu poţi, ai vrea s-alergi ca pruncii prin ogradă

Dar ţi-este frig şi ai mai vrea deasupra înc-o haină

Apoi, când obosit trudeşti, picioarele se-noadă…

Te odihneşti puţin sub nuc şi lăcrimezi în taină.

Mai faci un pas, te mai opreşti, mai spui în gând o rugă...

Privind petalele de flori şi frunzele ce mor.

Pe ploape două lacrimi ai ce nu mai vor să fugă

Şi-ţi umplu-al sufletului gol de-al primăverii dor.

Ah! Vine, vine iarna!…Departe mă credeam de ea

Acum i-ascult suflarea cum bate-ncet la uşa mea…

Să mă trezesc în zori cu inima înaripată

Pe file de jurnal,

stele căzătoare.

Nevindecate răni

umbresc prezentul,

miresmele îmbrăţişării -

tăcere şi vis.

Gândurile mele

te strâng la piept

de zeci de mii de ori

cu inima dogoare.

Plutim prin viaţă,

iar tu

liniştitor şopteşti:

"Spre Nunta de Lumină

e doar un zbor.

În dragoste nu-i teamă."

Cuvântul tău

este potirul

din care mă adap

 Poem lucrat in atelierul literar "Lira21"

Haiku

negură deasă -

în năvoadele de griji

un prizonier

Împânzesc cerul cu vise

 
lângă zidul plângerii

depăn amintiri
mai cos un petec
la haina vieţii
aştept să renasc
dragostea
din mugurii aripilor
ascunse în mine

noaptea mă inundă cu stele
dimineaţa cu rouă
parfumul copilăriei
mă îmbată

 Poem lucrat in atelierul literar "Lira21"

Dialog în adâncul tăcerii

mă ascund de mine

neputincios

vorbind singur

ca Shakespeare

viaţa

moartea

a fi sau a nu fi

mă bântuie

vise strivite

sub atâtea tăceri

mi-e teamă

să deschid braţele

cad în plânsul de taină

mă născusem cu aripi

Poem lucrat in atelierul literar "Lira21"

Cu tâmpla pe umărul nopţii

E noapte târziu

ramuri de nori cenuşii

leagănă luna

***

bolta-mi veghează

ceasul singurătăţii

timpul miruindu-l

***

îngerii zboară

cu praf de stele pictând

Calea Lactee

***

îmi reazăm tâmpla

pe bucata mea de cer

între două inimi

***

pe-al viselor pod

din nou aştept să îmi spui

noapte bună mamă

Unele dintre ele sunt lucrate in atelierul literar "Lira21"

Aproape Haiku

Valsul frunzelor
pe cărări neumblate
un arici singur

***

 Salon de spital -
pe marginea ferestrei
cade o frunză

***

 Cărări ruginii -
în alunul plin de rod
o veveriţă

*** 

Noapte geroasă -
în coşul de nuiele
pisoi somnoroşi

*** 

Munte de ţurţuri -
printre valuri de lavă
jocuri de umbre

***
Şoaptă de înger
mână umbrar ochilor
fluturi în priviri

***

mâna întinsă -
în pironul din cruce
nesfârşitul cer

***

Lacrimă ninsă
Sărut pe buze de jar
Iubire trează

***

Teascul de struguri

cu mireasma vinului -

îmbată vântul

 

***

În leagănul gol
frunze îmbrăţişate -
viaţă trecută

 

***

O turtă dulce -
în casa ţărănească
nepotul râde

 

***

În câmpul de flori
curcubeul în rouă
joacă de fluturi

 

***

Râu învolburat-
la căsuţa din chirpici
un bătrân singur

***

Noapte de vară-
printre frunze de salcâm
boabe de rouă

 

***

gard despărţitor
lebădă printre nuferi
lacrimi pe aripi

 

***
în amurgul trist
cerul scăldat în nuferi –
singur salcâmul

 

***
gaură în gard
priviri iscoditoare -
motiv de bârfă

 

***

Sub vălul ploii
o spadă ruginită
seduce-un fulger

Unele dintre ele sunt lucrate in atelierul literar "Lira21"

Urmele iubirii

Pe deal
cernită de timp
adânc îngropată
în frunzişul veşted
stingheră
cu un braţ aproape frânt
o cruce
re-nvie amintiri
cântându-şi dorul
acompaniată de greierii
ascunşi în iarbă
în umbra ei
cioburi de cer
oglindesc urmele iubirii

"Des amăgit"

în amurgul pustiu
zilele se scurg monoton
gândurile pasagere
îmi fură somnul

privesc depărtarea
simt roua pe obraz
aş vrea sa evadez
să întind mâinile şi să zbor
visez cu ochii deschişi

pleoapa nopţii rece se lasă
hoinăresc
prin atâtea vise zămislite
în propriul atelier expresiv

încuiate într-un sertar
zeci de ciorne vorbesc despre iubiri
imagini vii ale trecutului
o muză
apare când mă aştept mai puţin
strecurând speranţe
nu am curaj să o ascult
am fost prea des
amăgit

Poem lucrat in atelierul literar "Lira21"

Amintiri...

Mariana a scris aici
un Pa - Proză arhiscurtă

"Iau din căuşul palmelor înserării doi stropi de lumină argintie. Înmoi peniţa inimii mai sus de tocul de amintiri şi supun la jertfă roşul hârtiei. Prima literă se desprinde ca un fulg rătăcind ca un vals pe poteci neumblate. Nori de cuvinte poartă ghirlande de curcubee transformând înserarea în vis cu ochii deschişi. Călimara nopţii de iarnă îşi picură neîncetat cerneala albă peste condeiul ce face din trecut prezent, aducându-te mai aproape cu fiecare cuvânt, cu fiecare punct de suspensie, pe tine cel ce îmi pari atât de aproape, şi atât de departe..."

Mi-am agăţat gândurile în amintirile tale Mariana şi le-am remodelat într-un vers alb, nu ştiu cât de reuşite sunt, astept sa-mi spui tu

Amintiri

la ceasul înserării
din căuşul palmelor
iau doi stropi
de lumină argintie
peniţa inimii
o înmoi
în tocul de amintiri
supunând la jertfă
roşul iubirii

literele se desprind
ca un fulg rătăcind
ca un vals
pe poteci neumblate

nori de cuvinte
poartă ghirlande
de curcubee
transformând înserarea
în vis
cu ochii deschişi

călimara
nopţii de iarnă
picură neîncetat
cerneala albă
a condorii
peste condeiul
ce transformă
trecutul în prezent
aducându-te mai aproape
cu fiecare cuvânt
cu fiecare punct de suspensie
pe tine
cel ce îmi pari atât de aproape
şi atât de departe...

Muzica veşniciei

dimineaţa
deschid fereastra
din odaia sufletului
şterg praful uitării
cuibărit în inimă
rătăcită
privirea se scaldă
în roua de azi noapte
căutând cufere ascunse
taine răsfirate
printre cuvinte
nerostite...

sorb în tăcere
poezia sunetelor
de pe buzele cerului
preţuind timpul
în nădejdea învierii
fredonez
muzica veşniciei

Lucrata in atelierul literar http://www.lira21.ro

O, dorule dor...

Mai întâi a fost eseul scris de Adriana :

"Am invatat ca trebuie sa-mi smeresc Dorul. Nu am invatat cum... E cel mai greu lucru care trebuie sa il fac...pentru ca il gasesc in fiecare cantare, in fiecare chip drag mai apropiat sau mai indepartat, in Cuvant, in rugaciune, in Cer... Ma trezeste dimineata si ma alina seara... Il port cu mine necontenit... Uneori, as vrea sa il las... as vrea sa il las... Ma gandesc ca mi-ar fi mai usor. Ma gandesc ca nu as mai simtii durerea. Dar probabil ca nu as mai simtii nici dulceata lui care cheama... As putea sa nu mai il caut in fiecare cantare, sa il ocolesc dimineata si sa nu il las sa ma aline seara la culcare... As putea... As putea? Nu as putea sa fac nimic din toate astea... As putea sa il controlez? Sa-l cert - as vrea. Sa se linisteasca - as vrea. Sa se cumpateasca... Sa nu o ia inaintea mea... caci nu ma pot tine niciodata dupa el... Intotdeauna, raman in urma lui. Intotdeauna castiga. Cum as putea sa-l inving? L-am rugat sa ii dau in schimb lacrimi - numai sa ma astepte macar o data... Dar nu a fost multumit. Mi-am dat seama ca nu ma pot intelege cu el. S-a lipit de inima mea dar, nu vrea sa ma asculte. Nu vrea sa-mi dea socoteala pentru ca imi lasa in suflet atata durere si numai putina dulceata... O, dorule dor, poate o sa vina ziua cand ne vom intalnii fata in fata si o sa imi dai socoteala..."



apoi s-au născut versurile... se pare că gândim la fel. O, de câte ori nu am spus şi eu ca tine , Adriana, "O, dorule dor..."

O, dorule dor...

Am învăţat că trebuie
să-mi smeresc dorul.
Nu am învăţat însă cum!...

Orice cântare mi-l şopteşte,
chipurile celor dragi,
apropiaţi sau mai îndepărtaţi,
îl oglingdeşte.
Cuvântul şi rugăciunea
mi-l arată în cer.
El mă trezeşte dimineaţa,
mă alintă seara...
Îl port cu mine necontenit.

Uneori, greaua aşteptare
mă-ndeamă să-l las,
poate-mi va fi mai uşor,
poate nu aş mai simţi durerea,
dar nu aş mai simţi nici dulceaţa
din chemările lui.

Aş putea să nu-l mai caut
în fiecare cântare.
În zorii dimineţii
aş putea să-l ocolesc,
iar seara, la culcare
să nu-l mai las să mă alinte,
dar, oare , aş putea?...
Nu, nu aş putea
din toate acestea
nimic să fac!

Aş vrea să-l controlez,
să-l cert să se liniştească,
să se cuminţească,
să nu o ia înaintea mea..
Nu mă pot ţine de el,
întotdeauna rămâm în urmă,
el câştigă mereu.
Cum aş putea să-l înving?...

L-am rugat
să-i dau lacrimi,
măcar odată,
în schimbul aşteptării,
dar nu a fost mulţumit.
Atunci am simţit
că nu mă pot înţelege cu el,
s-a lipit de inima mea,
dar nu vrea să mă asculte
nu vrea să-mi dea socoteală
de ce este atâta durere
şi atât de puţină dulceaţă?...

O, dorule dor,
poate o să vină şi ziua
când ne vom întâlni
faţă către faţă
şi o să-mi dai scocoteală...

Sorin M. şi Adriana C.

Tăcerea din cuvinte

ce pot să-mi facă
nişte oameni
cu inima-mpărţită

inima mea
e un fruct copt
cu fiecare toamnă
cuvintele cu pumnii strânşi
nu-mi mai zămislesc durere
pacea se coboară lin
cu doruri călătoare
modelând fiinţa
născută din dragostea Olarului
frământată cu lacrimi
din care înfloresc nuferi
tăcerea din cuvinte
timp de meditare
îmi dă aripi
trupului de lut
credinţă şi nădejde
în zbor spre veşnicie

prietene
când taci
negăsind cuvinte potrivite
te iubesc şi mai mult

Iubind fara masura

să nu-mi laşi anii inimii
să meargă în derivă
cerşind un refugiu de-o clipă
copilului inocent
pierdut sub poala mamei

învaţă-mi gândul să zboare
tainic deasupra încercărilor
iubind fără măsură

voi pleca liniştit
spre a mă reîntâlni
cu mine iubire

lucrată în atelierul literar
"Cartea tinerilor scriitori"

-25%

ieri
cautam printre amintiri
o brăţară
cu pandativ
inimă
printre
moşteniri din părinţi

voiam
sa o topesc
în 25 de arginţi...

argintul nou îl va cântări
un alt Iuda
vândut
atunci să-l am la îndemână

lucrată în atelierul literar
"Cartea tinerilor scriitori"

Rugă pentru vers

mă cuprinde frigul,
iarna-i timpurie,
pleoapa-mi este grea
dorul
licăreşte-n ochi
născând vers firav
in harul de a scrie!

noaptea târziu
sădeşte în inima mea
cuvântul Tău!

crucea mă apasă
lacrima-i amară
doamne
am rămas în urmă...
Ia-mă Tu de mână!

lucrată în atelierul literar
"Cartea tinerilor scriitori"

Sărutul mângâierii

Iubirea ostenită
Plângea sub un cais...
O inimă smerită
Privindu-i părul nins
Sărutu-i i-a atins
O lacrimă ivită.

Tăcerea le aşterne
Covor de stele rupt
Din zările eterne
Deasupra…dedesubt…
Şi mângâind tăcut
Ea ţese noi poeme.

Dor...

( 21 Mai 2010 - Neputând trece cu vederea că pe mama o chema Elena...)

La cruce ta, de mult plecată mamă,

Alerg plângând când dorul tău mă cheamă,

să-ţi simit mângâierea în vântul ce adie,

să pun o floare, două, pe-nţelenita glie.

În lumea asta mamă, cu cine să mă asamăn?

Când tu te-ai dus, eu nu vedeam mai mult de leagăn,

Şi greu mi-a fost în lumea asta mare

lipsit de sfânta şi calda ta îmbărbătare.

Mă iartă, că vin din nou cu a mea povară

şi-ţi cer să-mi dai putere, a nu ştiu câta oară!

Să-mi umpli noaptea vieţii, cu zeci de mi de stele,

obrazul, să mi-l stergi cu mâna, de lacrimile-mi grele

......

Doamne, iartă-mi dorurile mele,

dar mi-e gândul tot la ele...

plâng, că ani-s tot mai grei,

fără mama între ei....

(Sorin M.)

Parfum de veşnicie

Învăluit de mister

Şi cu ochii visători,

L-am zărit venind din cer

Înspre revărsat de zori.

Îşi lăsase ceata lui

Undeva în Paradis...

Mă-ndemna spre cer să sui

Pe-ale lui aripi de vis.

Parfum de Veşnicie

Răspândea în al lui zbor,

Şi cânt de bucurie

Peste sufletu-mi de dor.

Chemat de rugăciune

Pe albastrele poteci,

s-a coborât la mine

zicându-mi: „În veci de veci!”...

„Slăvit să fie Domnul!”

Şoptit-a al meu plâns...

Ce greu răspunde omul!...

Ce repede-ai răspuns!

O, drag înger păzitor,

Venit din depărtare

Mulţumesc de ajutor,

De-această dulce stare!

(Sorin M.)

Rouă de vis

Doamne, aşa aş vrea să zbor spre un alt tărâm,
Dar, vai, nu mă pot să mă înalţ de pe caldarâm.
Aripile îmi sunt încărcate de rouă,
Iar cerul îşi picură iar plânsul …şi plouă…

Visez iar că zbor şi îi cânt dorului şoptit…
Credinţa şi nădejdea în mine-au-nmugurit…
Inima îmi bate din ce în ce mai tare,
Dar mă trezesc oftând din clipa de visare.

Împrejur miroase a flori de levănţică…
Credinţa din mine, deşi e încă mică,
Învinge orice teamă, orice neputinţă,
 Cu roua pe aripi spre cer ea mă înalţă.

Dacă aş fi ştiut…

Dacă aş fi ştiut…
Copil fiind, îmi doream aripi
să zbor, să uit amarul
de lacrimi şi tristeţi...

În cuvinte îmi creştea
un freamăt ascuns de nesiguranţă…
Aripile copilăriei nu se deschideau!

În singurătatea serii îmi răcoream
privirea în limpezimea cerului...

Dacă aş fi ştiut că dincolo de el
cresc aripile mele!...

( Sorin M.)

Eu nu-s poet!...

Eu nu-s poet!...

Poezia videcă răni,
poezia este cenuşa
unor trăiri cereşti,
este pod de flori
peste inimi izvoare...

Eu nu-s poet!...

Poezia este o autobiografie,
poezia este oglindire
a sufletului în vers,
este ecoul inimii
şi al cuvintelor ce ard...

Eu nu-s poet!...

Poezia este teascul gândurilor,
poezia este veşmântul silabelor
transformate-n curcubee,
este mustul vieţii,
este însăşi viaţa....

De ce nu sunt?!...

Pun apă multă în cerneală,
mă ruşinez de mine însumi
făcând durerea să rimeze...
Poetul tace-n poezie...
El vorbeşte printre rânduri!

Caut un Om

Rătăcesc pe străzi,
cu ochii umezi,
căutând un Om
ce m-a-nvăţat iubirea
să o dăruiesc
înainte s-o primesc...

El mi-ai dat apă
când eram însetat
şi hrană mi-ai dat
când eram înfometat,
şi aripi să zbor
când eram căzut...
Mi-a dat tot ce-a avut.

Mi-e teamă că L-am rănit
sau chiar dezamăgit
cerându-I atât de multe
de la care se aştepta atât de multe...

Luminate de raza lunii
două umbre mă-nsoţesc la pas,
merg ţinându-se de mână....
eu trist, cu chipul plâns
şi El, atent, sensibil, grijuliu.

Regăsirea din zorii Învierii

Duminică,
în zorii dimineţii
pe Dealul Căpăţânii
prin iarba grădinii
păşea Domnul vieţii...

Deodată,
cu glas frământat
şi inima zdrobită,
o mironosiţă iubită
spre El a strigat:
„De ce mi l-ai luat?!”..

Un glas,
ca o adiere de vânt
îi curmă cuvântul:
„Da, gol e mormântul…
Priveşte: Eu sunt!”

Recunoscându-L
Maria a tresărit...
-Ah, Domnul meu iubit!
Şi plânse apoi cu mir, încet,
pe rana Lui din piept...

Amintiri şi iubiri

În amurg

vise curg

din lumină

peste tină,

ca un dar

plin de har,

de iertare

şi-ndurare...

Peste gânduri,

rânduri, rânduri,

trec furtuni

si zile, luni

trec în zbor

ca un nor,

ne-mpliniri

şi amăgiri

ce rănesc,

nu liniştesc

amintri

şi iubiri...

Peste umăr

fără număr

anii s-au nins

şi s-au întins

printre spini

spre lumini

care cheamă

dor de mamă

dor umil

de copil...

ce tresare

ca o floare,

ca o lacrimă târzie

ca un vers de poezie…

Din pridvor,

plin de dor,

înspre seară

paşi coboară,

vers de-alin

cald suspin…

Te zăresc,

Te doresc…

Vers de nuntă

doru-mi cântă!

ANTOLOGIE de poezie - 55 poeţi contemporani ( pagini alese )

Zilele trecute am avut o mare bucurie: primirea acestei antologii în care au fost acceptate şi câteva dintre poeziile mele postate pe acest blog

MULŢUMESC, VALENTINA BECART!!!

Aici găsiţi o recenzie excepţională a Antologiei de mai sus, semnată de Cezarina Adamescu

P.S. Mulţumesc Mariana, de "Psalmul de dor" pus în inima mea. Cu tine alături am făcut ucenicia într-ale poeziei, tu mi-ai dar curajul şi puterea de a merge mai departe. Sunt bucuros să te regăsesc şi pe tine în paginile acestei antologi.

Tremurul curat al dragostei

Mariana, draga mea surioară în Hristos, nu pot să nu-ţi fiu recunoscător pentru scumpa şi minunata poezie " Un tremur de iubire", de aici ce m-a cuprins şi pe mine, făcându-mă să continui gândurile tale şi să-mi spun tremurul curat al dargostei:

Acelaşi tremur l-am simţit şi-n mine cu uimire
Adus de visele şi dorurile mele călătoare,
Când mă simţeam singur, singurel sub soare
Tânjind, sub arşiţa ispitei, un picur de iubire.

Acelaşi tremur, ca în faţa primei litere din alfabet,
Ce-mi presăra rouă de lacrimi în calea privirii…
Acelaiş tremur, mă străduiesc să fiu consecvent,
Să nu ştirbesc cu mersu-mi, cuvântul Iubirii!

Acelaşi tremur… îl simt şi acum, în acest vers,
Când fiecare gând mi se deschide ca o floare…
Am scris cu inima, căci altfel l-aş fi şters
Ea mi-a şoptit… ea, din dragostea-i cea mare.

În faţa acestui tremur, sufletu-mi e liniştit,
Căci mi-am ţinut cuvântul pe care l-am jurat.
Nu am urât pe nimeni, am iubit neîmpărţit,
Atras spre fiecare de acelaşi sentiment curat.

Nu am vrut să dau la nimeni un alt nume…
De un singur lucru, însă, îmi pare atât de rău!
Sunt fraţii mei aceia ce s-au întors în lume.
A înflorit cireşul!…dar ei nu-l văd din hău!

Domnul meu cel bun, Te rog toarnă peste ură
Tremurul curat al dragostei dintâia oară,
Să-l simţim cum ne inundă, picătură cu picătură
Ca mai apoi, pe strada noastră, soarele iar să răsară!

Să stăm din nou îmbrăţişaţi sub cireşul înflorit,
Să nu mai fie garduri, nici ură, nici dezbinare
Să fim cu toţii una, urmând Părintelui iubit
Şi-aşa să stăm pe Veci acoperiţi de floare.