în zorii dimineţii
pe Dealul Căpăţânii
prin iarba grădinii
păşea Domnul vieţii...
Deodată,
cu glas frământat
şi inima zdrobită,
o mironosiţă iubită
spre El a strigat:
„De ce mi l-ai luat?!”..
Un glas,
ca o adiere de vânt
îi curmă cuvântul:
„Da, gol e mormântul…
Priveşte: Eu sunt!”
Recunoscându-L
Maria a tresărit...
-Ah, Domnul meu iubit!
Şi plânse apoi cu mir, încet,
pe rana Lui din piept...
2 comentarii:
,,Fii tu Maria!..."...citeam şi zâmbeam abia făcând faţă dorului şi dorinţei de fi fost în zori să îl întâmpin pe Domnul...
Îmi amintisem de copilărie când, după Învierea ce la noi ţinea până în zori fâcându-se şi Sf. Liturghie, mergeam la cimitir la mormântul celor dragi...Acolo ne întâmpinau zorii cu marama lor de mătase albastră şi rece, florile de primăvară răsărite pe morminte, stropii mici de rouă pregătiţi de a întâmpina razele de soare...Parcă abia acum înţeleg semnificaţia a ceea ce făceam atunci...Parcă abia cum simt acele emoţii ca şi femeile mironosiţe ce au mers în zori la mormântul Lui Iisus...Şi parcă regret ceva, nu ştiu ce...Poate timpul pierdut, poate candoarea pierdută, poate atâţia ani fără miruri alinătoare...Cert e că acum, citind versurile acestea nu pot decât să mă duc cu inima în grădina mormântului Domnului Iisus şi să mă rog:
Iisuse, Îţi mulţumesc de regăsirea tainică din zori, acolo în grădină...Te credeam pierdut...credeam că mi Te-au luat...Nu mai erai nici pe cruce , nici în mormânt...erai în grădină printre florile cu rouă...şi nici eu nu mai eram nici pe ,,cruce", nici în ,,mormânt"...eram acolo unde inima Ta era fiindcă mă simţeam atât de duios purtată în inima Ta...Cum să-Ţi mulţumesc?!...cu ce miruri să Îţi spăl ranele?...primeşte-mi-le pe acestea ce te întâmpină privindu-Te!...primeşte-mi-le, Iisuse, Domnul meu drag!...
Un vers frumos şi sensibil îţi atinge inima...M-a făcut să simt fiorii acelei regăsiri din zori. Ce minunat trebuie să fi fost şi pentru Maria şi pentru Domnul Iisus! Ea, plânsă, cu inima tremurând, era aşa tristă că Domnul fusese răstingnit şi că acum nu Îl mai avea nici măcar mort...Şi-n durerea asta dublă, Domnul o strigă pe nume cu atâta duioşie!...Ce bucurie!...ce dulce regăsire!...Şi Cel căutat şi cel ce caută au bucurii ce nu se pot exprima în cuvinte...
Domnul Iisus s-a arătat celor ce L-au iubit mai mult, celor ce L-au căutat, celor ce L-au aşteptat, celor ce au plâns de dorul despărţirii.
Ştiu şi simt că atât cât Îl voi câuta, atât cât Îl voi iubi, atât mi se va arăta...
Trimiteți un comentariu