Între două iubiri

călătoresc prin viață
cu pas nepregătit
prea adesea forțat
să-l împart
cu nerăstignitul
din eul meu
 
iubesc
dar lumea
mă pierde
în labirinturi de vise
iscusit vânturate
în somnul din care
nu pot vedea Lumina
înmugurind timidă
peste abisul
unde-mi dispar
rând pe rând
clipele
zilele
anii

...
 
călătoresc prin cuvinte
și mii de stări
nemaitrăite
mi-nalță pasul
după fiecare șovăire
spre ceva mai înalt
Golgota inimii
 
învăț să iubesc
fiecare biciuire
a suferinței
și trag după mine
bucuria
de a nu mai fugi
de răstignire
 
31.01.2021
Sorin Micuțiu 

Emoții legate în noduri

sunt clipe de tăcere…
inima mă ceartă
nu pot transforma
dragostea în cuvinte
ea nu știe
că nu vreau să o rănesc

joc de puzzle e timpul
sufletul o adiere de ocean
în fluxul și refluxul gândurilor
a rouă de toamnă
miros diminețile

vârtejuri de vise
topite în căldura iubirii
ascund sămânța nopților albe
contaminate cu cerneluri
din cerul răsturnat

peste pleoape
se așterne stingerea
ziua o ciornă de cuvinte
descântă la poarta viselor
să nu-mi fie de deochi

Sorin Micutiu, din volumul personal de poezie "Vindecat de nevisare" 2011- editura Art Book 

Fără bilet de voie

Că pot zbura am învățat

pe la optispreze ani

închisoarea omenească

din care evadesem

se pierdu-se în hăul muntelui

când escaladam viața

să ating cerul cu mâna

pentru prima dată

mă simțeam stăpân

pe bucățica mea de văzduh

în spatele ochilor

sufletul amplifica bucuria

într-un joc de lumini

simțeam aripile fâlfâind

deasupra capului

și norii atingând tălpile

în zborul lin al acceptării 

... să zbori

nu ai trebuință 

de bilet de voie

deschide doar brațele

și îmbrățișază cerul

Sorin Micuțiu

23.09.2022

Filă de Acatist

 

neliniştea dorului
din adâncul inimii
zămisleşte o rugă
în ritm de metanie

bucură-te
auroră a dimineţii
Maica lui Dumnezeu

Preasfântă Fecioară Marie
bunătate negrăită
învăluie-mă-n lumina
din Soarele veşnic
sădeşte-o să ardă
întristarea
durerilor nespuse
mă iartă
că nu te întâmpin
cu ram de finic

Sorin Micuțiu

Dulce de amar e timpul

spuza de neguri
se cerne ultimul suspin
umbre şi lumini
pe ţărmu-nsingurat
simt sufletul gol
de bucuria dintâi

spălată în valuri
crucea devine uşoară
ştearsă e clipa
când din amfora lumii
îmi potoleam setea

te aştept
ceas de odihnă
pe umărul cald
tăcerea înfloreşte
se deşiră ameţitor
zilele trec fără seară

din volumul de debut: ”Vindecat de nevisare”,
 Edit. Art Book, Bacău, 2011

Confesiune

privesc cu suspiciune

fiecare zi

împrăștiată

în vorbe fără fapte

fiecare ceas

confuz

îmi ţiuie în urechi

cuvintele

netrăite îndeajuns

fiecare clipă

pierdută

diluează culorile apusului

iar soarele

sângeriu

mă rostogolește

odată cu el

spre-o altă dimineață

 

noaptea

este un potir

îmi miruie sufletul 

legănat

în rugi de iertare

09.01.2021 / Simeria

Sorin Micuțiu

Destăinuire

 

Azi-dimineață
m-a biciuit un gând
supărat
m-am uitat în ochii lui Pilat
mi-a fost îndeajuns
la capătul retinei
ardea că o lumânare
și vinovăția mea

în pumnii strânși
batista umezită
a îmblânzit o vreme
tremurul năvalnic
al mâinilor
strigătul surd
săpat în linia vietii
îmi amintește
de semnul rănilor Lui

rușinat îmi întorc privirea
tăcerea se prelinge încet
mi-am regăsit
în gestul lui Pilat
toate neputințele
străjuiau sufletul
ca niște vitralii întunecate
să nu ajungă lumina le el

01.04. 2021
Sorin M.