În zorii unei lumi adormite,
pe cărări de piatră
mironosițele femei,
purtătoare de mir și lumină,
au pășit spre mormântul
ce păstra tăcerea Învierii.
Străine de umbra morții,
de durerea cea grea
așternută peste lume
nu erau,
dar inimile lor
pline de credință neclintită,
le chema spre Adevărul
ce avea să schimbe totul.
Într-o lume a bărbaților,
unde forța și puterea
sunt măsurate în fapte
și cuvinte,
ele au fost stâlpii nevăzuți
ai unei chemări cerești,
purtând în sufletele lor
povara unei iubiri nemărginite.
Când piatra mormântului
a fost dată la o parte,
când îngerul
a vestit învierea,
ele au fost cele dintâi
martore ale minunii,
primele care au strigat
vestea cea bună,
temelia unei credințe renăscute.
O, mironosițelor,
purtătoare de nădejde
și zori binecuvântați,
vă mulțumim,
ne-ați învățat că iubirea
este mai puternică decât moartea,
în fiecare gest de curaj,
lacrimă de bucurie,
regăsim amprenta voastră
vie și neînfrântă.
19.05.2024
în Duminica Mironosițelor
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu