vineri, 3 mai 2024

Eternul Adevăr al Renașterii


Sub cerul antic
pe colina Golgotei
într-un act de iubire
infinit și necondiționat
Adevărul a fost răstignit
și totuși
în fiecare zi
prin fapte mici de bunătate
și cuvinte spuse din inimă
Adevărul renaște
în gesturi de compasiune
în priviri ce nu judecă
în brațe ce îmbrățișează
în suflete ce iartă
și în fiecare clipă de sinceritate
unde iubirea se oferă fără așteptări
 
mai sunt și astăzi golgote
în inimi și minți
Adevărul luptă să fie auzit
să strălucească dintre cuvinte
în veacul de acum
unde falsul adesea triumfă
chiar și după două milenii
Adevărul rămâne neschimbat
neînvins de genii
și fiecare răstignire de azi
este o șansă să ne dovedim nouă
că Adevărul întotdeauna răzbate

în fiecare inimă ce bate
și în fiecare gând ce zboară
spre ceruri
spre stele
spre infinit
Adevărul învie
ne cheamă să fim mai buni
să iubim mai curat
într-o lume ce se schimbă
dar unde Adevărul etern
ca un far ne ghidează
prin furtuni
prin noapte
prin vremuri
 
03.05.2024
Sorin Micuțiu

Niciun comentariu: