Noiembrie în semilună

streașina obrazului meu tânăr
încă adună ploaie de lacrimi
sunt treizeci și nouă de toamne
de când te-am creat muză
simțeam nevoia unui sân matern
la căldura căruia să mă bucur
de roadele toamnelor mele
patruzeci dospite

întreaga ființă arde în acest anotimp
întind brațele de prunc
știu că nu rămâne gol între ele
îmi trimiți mereu semeni
să-i iubesc ca pe tine

pieptul palpită ușor
ochii privesc în sus
îți datorez zâmbetul senin
zestrea de doruri
într-o bună zi
ne vom mângâia chipurile
în oglinda netedă a cerului

mi-e drag visul acesta
și ce frumos se scutură anii

din volumul ”Patruzeci” - Sorin Micuţiu - Editura Art Book Bacau, 2014

Ps. ...acum sunt 53 de toamne...

Între vise și visuri

 

Din umbre și gânduri
se țese în taină un vis,
unde visurile sunt doruri,
drumuri de foc
ce-n zori se deschid,
pași hotărâți
spre zări nesfârșite.
 
În zborul lor
se-ntrepătrund adesea,
când visele nopții
se sting în zori,
iar visurile zilei
prind aripi ușor.
 
Te-am visat, iubito,
erai împlinirea tuturor visurilor mele!
 
03.11.2024
Sorin Micuțiu

La Crucea din Viile Noi

Trecătorule, oprește-te o clipă...  
Aici, în dosul cetății Devei,
unde azi se încrucișează două străzi,  
odinioară s-au frânt vieți  
și s-au înălțat martiri.
Cu coase și ghioage,  
cu nădejde și furie,  
țăranii lui Horea au visat libertatea  
și au plătit-o cu sânge.

În șanțul adânc,  
fără judecată,  
56 de trupuri  
au fost împinse în pământ,  
iar capetele lor,  
înfipte în pari,  
au strigat spre ceruri  
că românii  
nu mai pot fi îngenuncheați.

Crucea lui Nicodim,  
ridicată pe ascuns,  
spune ce istoria  
a vrut să uite:  
că aici, în Viile Noi,  
s-a scris cu sânge  
o pagină din demnitatea noastră.

Noiembrie în noi

Noi ne iubim -
ca și cum timpul
ar fi o frunză căzută
între două respirații.

Noi iertăm -
nu din uitare,
ci din înțelepciunea
de a nu purta ceea ce apasă.

Noi zâmbim -
chiar și când cerul
își lasă greutatea pe umeri.
zâmbetul este armură de taină.

Natură vs. Ambalaj

Pe blatul de lemn, cu gust de poem
Banana și batonul stăteau în tandem.  
Una pătată, dar dulce și vie,  
Celălalt strălucind în hârtie.

„Eu sunt vegan, rafinat, calculat,  
Cu migdale și cacao atent ambalat.”  
„Eu sunt crescută sub cerul senin,  
Mă bucur de soare, darul divin ”

Batonul zâmbește, cu aer de star:  
„Am 35 de grame și nu trag la cântar.”  
Banana oftează, cu coaja-ndoită:  
„Am gustul copilăriei, de mult risipită.”

Și omul flămând, fără să stea pe gând,  
Le mănâncă pe amândouă, rând pe rând.  
Morala? În viață, fie simplu, fie rafinat, 
Tot ce contează... e să nu rămâi nemâncat.

05.11.2025
Sorin Micutiu

* * *

P.S. - În spatele acestei poezii se ascunde o poveste de… minus 3 kilograme. 😅

Totul a început într-o vineri, octombrie (normal, când altcândva?).

Carnea, dragostea și lintea

 

La mulți ani vegani, tuturor!

 
Nu sunt vegan, 
dar uneori,
la cât costă carnea, 
mă gândesc serios
să mă împrietenesc cu o linte. 
E calmă, rotundă
și nici nu mă întreabă
dacă am salariul net sau brut
în timp ce eu mă cert
cu bonul de la supermarket.
 
Broccoli pare un copac în miniatură. 
La umbra lui shake-ul vegan, 
mă face să visez
siluete perfecte…
până îmi aduc aminte
că am uitat să pun capacul
și pereții bucătăriei devin artă abstractă.
Cine zice că stilul de viață sănătos
nu e aventură?

Psalm ( XXXII )

Doamne, astăzi nu cer nimic, 
doar îți mulțumesc  
că mi-ai dat oameni 
care au fost lumină
și mi-ai lăsat amintirea lor 
ca o candelă aprinsă.

Îi port în mine -  
în felul în care zâmbesc,  
în felul în care iert,  
în felul în care privesc cerul  
și știu că nu e gol.

Mi-e dor, Doamne...

În Tine îi regăsesc.  
În Tine îi încredințez.  
În Tine mă vindec de dor.

Te rog, odihnește-i în iubirea Ta
și dă-mi puterea să-i păstrez vii  
în felul în care iubesc.

01.11.2025
Sorin Micuțiu