Fără Tine e pustiu…

Doamne, dintre cele-o sută

Eu sunt oaia cea pierdută.

Şi cu cât privesc în urmă

Mă îndepărtez de turmă.

Rătăcesc pe drum cu spini,

mă hrănesc cu rădăcini,

lacrima îmi curge vale…

Doamne, ieşi-mi iar in cale!

Fără Tine, acum ştiu,

Totu-i rece şi pustiu…

Şoapta inimii

Te-am cautat

până departe,

în toate orizonturile,

să-Ţi întâlnesc

privirea...

M-am ridicat pe

vârfurile degetelor

şi doru-mi fremăta

în clocot....

Am întrebat

florile,

soarele şi

fluturii

despre Tine,

dar nu mi-au dăruit

decât parfum....

lumină, culoare

şi adieri de zboruri…

Am întrebat

vântul,

ziua

şi noaptea,

dar au tăcut...

Atunci, mi-am întrebat

inima...

Ssssss!... spuse ea.

Ascultă paşii Lui,

L-ai căutat

şi te-a găsit.....

O nouă variantă prelucrată în atelierul literar
"Cartea tinerilor scriitori"

Şoapta inimii

e-am cautat până departe,

în toate orizonturile,

să-Ţi întâlnesc

privirea...

M-am ridicat pe

vârfurile degetelor

şi doru-mi fremăta

de clocot...

Am întrebat

florile,

soarele şi

fluturii

despre Tine,

mi-au dăruit doar parfum,

lumină, culoare

şi adieri de zboruri…

Am întrebat

vântul,

ziua

şi noaptea,

dar au tăcut...

Atunci, mi-am întrebat

inima...

Sssssst... spuse ea.

Ascultă Paşii Lui!

10 poeme intr-un vers

Dor
Adorm deseori, visând copilul din mine.

Prietenii
Smeriţi şi-n tăcere lacrimi strâng când ochii plâng.

Duhul Sfant
Pictează cuvinte pe inima-mi de carne.

Cuvântul
Ca o ploaie caldă îmi iunundă sufletul.

Îngerul Gavriil
Cu miros de crin ne învăluie în taină.

Dorul
Este pod de flori peste curgerea timpului.

Lacrimă
Comoară, ochii-nchide-i, s-o păstrezi sub gene!

Durerea
Transforma intr-un diamant inima-mi de lut

Bucurie
O perla mica intr-un ocean de durere

Ţelul meu...
O inimă ne-ncătuşată vâslind spre cer.

Alte astfel de poeme:
- Fărâmituri de versuri

-Ecouri de iubire într-un vers
-Frânturi de gând şi de vers
-Poeme cu un vers
-Atâta ecou, într-un singur vers!!!
-Un singur vers, dar atâta ecou!!!
- Din nou poeme intr-un vers

Urme-n neaua inimii.

Cad din cer fulgi de zăpadă

Peste sufletu-mi sărman,

Ce-şi doreşte iar să vadă

Tineri adunaţi grămadă

Ca în fiecare an.

Ţurţuri agăţaţi de grindă,

Braţul lor în gol se-ntind...

Azi nu-i nimenea în tindă

Inima să mi-o aprindă

Cu un minunat colind.

Nu mai e ca altă dată…

Totul parcă ni-e vrăjmaş.

Iar colinda-ndătinată

A început a fi uitată

Şi la sat şi la oraş

Rezemat stă de-o ulucă

Un Străin cu ochi de cer.

Zgribulit, zici că-i nălucă

N-are unde să se ducă...

Plânge-n noapte, plânge-n ger...

Dragostea dintâia oară
I-a deschis inima mea...
Şi-aud paşii cum coboară,
Paşii Lui de-odinioară,
Lăsând urme-n fulgi de nea...

Scrisoare de dor...

„Să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea.” (Evrei 10, 24-25)

Frate drag şi soră scumpă, nu ţi-e dor

de dragostea dintâi, de prima rugăciune,

de legământul născut în lacrimi

şi cântul cu fraţii împreună?

Acum îngheţi departe de cale,

departe de căldura dragostei aprinse,

departe de pieptul mângâierii,

cu candela goală într-un lan de neghină…

L-ai părăsit pe Tatăl fără nici un temei…

Amăgitoare a fost fericirea lumii

şi ai plecat în căutarea ei

risipind gândul curat şi pacea ce-o aveai în suflet.

Acum te-ntreb, ce ai câştigat?

Bucurii de o clipă, râsete şi străluciri?

Ce ai dat în schimbul acestor amăgiri?

Sufletul tău, priveşte-l, e pustiit şi gol!

Frate drag şi soră scumpă, mai este încă har!

El te mai aşteaptă încă cu porţile deschise,

te cheamă răbdător cu braţele înstinse...

Nu ţi-e dor de revedere Lui, de chipul Său?

Nu ţi-e dor de anii ce au trecut

când împărţeai cu bucurie acelaşi dor

în serile de poezie, de cântare şi priveghere

topit în braţele adunării?

Opreşte-te o clipă, priveşte în jur!

Fără credinţă nu ai aripi,

ai numai vise ne-mplinite

şi doruri topite-n lacrimi amare.

Adu-ţi aminte de unde ai căzut!...

Adu-ţi aminte de dragostea dintâi,

de flăcările iubirii aprinse-n rugăciune

de ziua când ţi s-a cântat : „ O, scumpă zi!...”

Nu amâna!... Grăbeşte-te!

Mai poţi iubi, mai poţi ierta,

mai poţi cânta ca altădată...

Nu lăsa Iubirea să te aştepte-nlăcrimată!

Iubesc

Iubesc!... În fiecare zi, iubesc!

Şi inima mea vrea să-Ţi cânte..

Ia-o Tu, Doamne, în mâna Ta
Şi ocroteşte-o până-n veşnicie,

Să-Ţi poată cânta şi cu îngerii.

Iubesc!... În fiecare zi visez

Că mă trezesc în zori
Bătăile Tale la uşă,

Iar eu sunt într-un alb curat îmbrăcat.

Iubesc, şi-mi pare că văd îngeri

Ce zâmbesc prin ochii celor ce mă privesc...

Sunt fericit că eşti lângă mine,

Că parfumul iubirii Tale m-a fermecat...

Iubiţi! Iubiţi! aş sfătui pe oricine...

Iubiţi-vă soţii, iubiţi-vă soţiile,

Iubiţi-vă părinţii, iubiţi-vă copiii,

Iubiţi-vă păstorii, iubiţi-vă fraţii!

Dar nu uitaţi, în toate aceste iubiri, de Domnul!

Iubindu-i nu veţi împlini doar o poruncă,

Veţi arăta că sunteţi buni, blânzi şi smeriţi

Iubindu-i vă veţi îmbogăţi

Şi nu vor mai exista doruri să vă frământe

Pentru că zâmbetul iubirii va alina orice dor,

Iar inima în care a înflorit Iubirea,

Va mângâia cerul culegând nectarul,

ce-l picură peste lume Harul.

As vrea

În amurgul amar,
cu ochii larg deschişi
visez iubirea
si inima-mi se frânge
şi ochii încep a plânge.
Îmi rezem tâmpla de prima stea,
şi adorm zicând : ,,Aş vrea...”

Aş vrea pentru o clipă,
să nu mai fie atâta risipă
de vorbe deşarte
care desparte
pe frate de frate!


Aş vrea să adun urme de paşi,
de vrednici ostaşi
şi să le aşez la capătul zilei,
aşteptând un nou răsărit,
plin de iubire, divin,
cu cerul de soare plin!

Aş vrea să zidesc veşnicia,
chiar de azi, cu toată bucuria…
să îndrept acest şuvoi
către tine, către voi,
dăruind tuturor
iubire din al Iubirii Izvor!

Aş vrea să treacă toate
cu această noapte,
să vină izbăvirea
ce o aduce pacea şi neprihănirea…
să nu mai fim nepăsători
când s-or ivi ai zilei zori!

Aş vrea, numărând clipele de har,
să mă pierd în socoată
şi să o iau de la capăt iar şi iar...

...

Nu-ţi cer să-mi fii prieten,
nici să-mi vorbeşti...
Mă iartă că-ndrăznesc…
Vreau doar să te iubesc!

Aşteptare

Te-aştept…
Şi inima-mi te aşteaptă.
Bate din ce în ce mai tare
cu gândul la această-ntâmpinare

Ziua s-a dus
cu soarele-n apus.
Gândurile-mi adun.
Când ai să vii,
înainte ce am să-Ţi pun?

Mi-aduc aminte
de ziua ce a trecut…
M-am frământat în mine,
am tot privit spre cer
gândindu-mă, când ai să vii,
ce am să-Ţi cer?

Pe genunchii tremurânzi
curg lacimile aşteptării
fierbinţi şi pline de dor…

Oh! Îmi amintesc prima strângere-n braţe…
Eram singur, singurel…

Plângeam,
împovărat de dor…
Plângeam de dor de El…

O clipă!...Se aude o şoaptă!..
Mi-e cald...
Simt o îmbrăţişare...

Iisuse, ai venit.!!!
Ah! Domnul meu iubit!

Din nou poeme intr-un vers

Amintire
Timp ce se destramă în sufletele noastre.

Timpul
Tulburator şi cald mă cheamă-n amintire.

Deznadejdea
Doar ziduri de tăcere în suflet înalţă

???
Sufletu-mi aprins e o candela pe cale

Mi-e dor...
Atunci cand inima imi bate ca o toaca.

Prieteni
La bine, la greu, iti dau intreg sufletul lor

Trup
Mormant rece sau leagan de lut pentru suflet

Lacrimi
Pot vindeca sufletul sau pot să-l înece.

În rugăciune...
Lăsăm inima şi sufletul să vorbească.

Dumnezeu
Să ştii, niciunde de El nu te poţi ascunde!

Dumnezeu
Doar în El de crezi, în viaţa ta tu ai să-L vezi

Alte astfel de poeme:
- Fărâmituri de versuri

-Ecouri de iubire într-un vers
-Frânturi de gând şi de vers
-Poeme cu un vers
-Atâta ecou, într-un singur vers!!!
-Un singur vers, dar atâta ecou!!!

Şoapte-nlăcrimate...

Îmi spuneam odată: Unde să mă duc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Spre cine să alerg, spre cine să apuc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Îmi spuneam odată: Ştiu că rătăcesc.

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Nu mai am prieteni, cu cine să vorbesc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Îmi spuneam odată: Mi-e atât de greu!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Atâta dor s-a strâns în biet sufletul meu,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Îmi spuneam odată: Am tăceri de spus,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

De mic mamă nu am...din lume ea s-a dus...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Mă-ntrebam odată: Eu de ce trăiesc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Şi mi-a răspuns din ceruri un glas dumnezeiesc:

Am fost singur şi Eu, dar n-am vrut să mă plâng!

Făr’ de încetare scuipat şi biciuit…

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

M-au durut şi spinii şi biciul ce-a lovit...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

Sub cruce am căzut... pe ea aveam să mor...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

Mintea-ntunecase vrăjmaşul, tuturor,

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

Pe cruce răstignit, înaintea morţii,

Am privit spre ceruri şi-am început să plâng...

Dar Tatăl Mi-a vorbit, de sus, din slava bolţii

Şoptind:” Plângi Fiul Meu că azi cu Tine plâng”

...

O, iartă-mi, Doamne drag, vorbirea fără rost!...

Tu-n braţe m-ai purtat spunând că mă iubeşti.

Aproape-ai fost mereu... atât de-aproape-ai fost!...

Azi îmi şopteşti plângând: Tu singurel nu eşti!

Psalm de seară

Te aştept, Iisuse…
A inimii lumini sunt încă aprinse
Te aştept să vii…
Fără Tine nopţile-s aşa pustii!

Te rog stăruitor,
Cu lacrimi de dor
În bunătatea-Ţi multă
Grăbeşte, m-ascultă!

Ai milă
De mâna de ţărână umilă
Căci dorul din mine
Iisus, e la Tine.

Afară bate furtuna…
Pe dragostea mea cade bruma,
Pamântul şi firea
Îmi iau mântuirea…

….

Mă iartă că îndrăznesc să-Ţi cer
Să-Ţi îndrepţi privirea spre mine, din cer..
Eu ştiu că de mine Îţi pasă
Că de aceea-mi zideşti în ceruri o casă.

Te rog, dă-i sufletului meu
Mai mult dor de Tine, Dumnezeu!
Şi mai multă luare aminte
Să nu rămân fără veşminte.

Dacă n-ai fi Tu dragostea mea

Nu s-ar mişca nici o frunză,

Nu ar adia nici un vânt,

Liniştea n-ar fi deplină

Nici în cer nici pe pământ

Fără dragostea-Ţi ce plânge

Inima ce nu se frânge…

N-ar mai fi nici sori nici stele,

N-ar mai fi vreun curcubeu,

Visele s-ar sparge-n ţăndări,

Noapte-ar fi-n sufletul meu

Fără dragostea-Ţi ce cântă

Inima ce-n dor se-avântă…

N-ar fi bucuria de-a zâmbi

Nici dorinţa de a iubi

Floarea n-ar avea culoare

Nici parfum de sărbătoare

Fără dragostea-Ţi cu dor

Pentru tot omul muritor.

N-ar fi alei să ne plimbăm.

N-ar fi cer să-mbrăţişăm

N-ar fi doruri răpite-n nori

Să-ntâmpine eterne zori,

Fără dragostea-Ţi de frate

Ce uneşte, nu desparte.

N-ar fi rugi neîncetate,

Nici ieratre de păcate,

Şi nici inimă ce plânge

Când la pieptul ei te strânge

Fără dragostea-Ţi de părinte

Ce-ascultă orice rugaminte

N-ar fi luna să reverse raze

Cu luciri de reci topaze...

Şi nici nopţi de poezie,

Dar nici mână să le scrie,

Fără dragostea-Ţi ce-n vie

Vers de dor, rouă târzie...

Hotarare

Firea veche, niciodată nu e mulţumită!
Se tot plânge că e uitată, şi-i nefericită…
Eu îi tot spun, că aşa va rămâne,
Că viaţa-mi aparţine,
Că s-a făcut praf şi scrum…
Zidul despărţirii, construit în drum,
Rămână-n întuneric
O umbră, un nimic!
Nu vreau ca prezenţa ei
Să mai însoteasca paşii mei!
Că de s-ar întoarce, doar o secundă,
E în stare iară cerul să-mi ascundă,
Cu străluciri amăgitoare,
Nestemate lucitoare...

Poveste de viata

Păstoraş la oi, copil fiind
le-am urmărit umbletul
alergând desculţ prin iarbă...
Şi-n ochii lor privind,
mi-am oglindit zâmbetul.
Blândeţea lor
m-a făcut, peste ani,
să mărturisesc oamenilor,
prieteni sau duşmani,
că eu acolo am învăţat să iubesc,
acolo am învăţat să-mi rânduiesc visele
şi să nu mă amăgesc
când de izbelişte sunt lăsat în clipe grele.
Ca un miel fără glas
am învăţat să înfrunt necazul,
că e mai bine de la mine să las
şi să întorc mereu obrazul.

Apoi, o vară-ntreagă fiind ciurdar,
colindam străzile în toate dimineţile
strigând la omul gospodar
să-mi încredinţeze vitele.
Am încercat să le stăpânesc,
dar ele mi-au arătat ceea ce nu cunoşteam;
mi-au arătat că trebuie să cântăresc,
să cântăresc foarte bine tot ceea ce iubeam,
să nu-mi fie ruşine să mărturisec
prietenilor, duşmanilor
că eu acolo am învăţat să iubesc...
Desenând viitorul în praful copitelor,
ascultam oftatul vacii după viţeluşul de acasă,
priveam aburul cald ce-i ieşea pe nări
şi cum bătea cu genunchii tacticoasă
în gardul ce o închidea privind spre zări,
cu botul umed adulmecând mirosul paielor
şi a viţeluşului cu ochii lui negri şi mari
lăsat singur de la ivirea zorilor...

În sărbători ascultam dangătul de clopot
cum rugător chema pe cel necredincios..
Eram copil... şi-al visurilor ropot
adesea mă făceau să plâng neputincios,
să ascult ciripitul păsărilor, mâhnit..
Ele puteau zbura fără piedici
purtând pe aripi doru-mi tăinuit
peste câmpii şi turle de biserici.
Eu le priveam cu sufletul stingher
cum urcă şi coboară
pierzându-se în norii de pe cer.
De la ele am învăţat ca-n fiecare seară,
privind roşeaţa din apus,
să iau totul ca pe o binecuvântare
şi să am privirea mulţumitoare
pentru ziua ce s-a dus.
Ele m-au învăţat despre iubire
şi cum să-mi ţin sufletul deschis
iar azi, vă dau tuturor de ştire
visul meu de atunci,
azi nu mai este vis!
Azi e dulce împlinire...

Fabian - zâmbet de înger

Fabian, poate vei spune că nu ai aripi să zbori

Astăzi, sau mâine, sau când ţi-ai dori...

Bănuiesc că ţi-ar place să alergi, să te tăvăleşti prin iarbă,

Inima să ţi-o laşi inundată de optimism şi Dumnezeu

Aşa cum o faci de obicei, chiar în spital fiind.

Nu este greu să zbori, ai aripi, întinde-le doar!

Fabian, viaţa este ca o luptă

Astazi, deşi prea devreme, este rândul tău să lupţi...

Biruieşte teama, ridică-te şi mergi mai departe.

Invinge întodeauna, fii tare în luptă,

Alege-L pe Domnul şi nu-ţi va părea rău!

Nu îţi pierde credinţa şi zâmbetul speranţei!

Fabian, inima ta ştie să iubească,

Am simţit aceasta privind chipul tău...

Braţele tale aş vrea să le cuprind,

Inima, cu o vorbă bună să ţi-o ating

Aşa cum mi-ai atins-o tu, cu zâmbetul tău

Nerănit de suferinţa şi singurătatea din spital.

Fabian, priveşte la îngerul ce te-a vegheat mereu,

Aceasta să-ţi fie fiinţa cea mai dragă,

Braţele ei te-au legănat, glasul ei dulce ti-a cântat

Inima ei, la fel ca şi a ta, stăpânită fiind de acelaş dor

A învăţat de la tine să zâmbească, luminându-te mereu

Noaptea rugându-se lui Dumnezeu să te ocrotească.

Fabian, lipeşte-ţi fruntea de obrazul mamei,

Ascultă-i inima ce se roagă îngerilor...

Buzele ei să le atingi cu lacrima mulţumirii

Iubind-o pe cea ce îţi leagănă copilăria...

Acum poate mai tristă, mai plină de umbre...

Nani, nani cu glas de înger doar ea îţi cântă...

Cu drag „unchiul” Sorin

P.S. O rugăciune ar fi tare bună pentru copilaşul ăsta. Vă mulţumesc anticipat. (pentru detali clik pe imagine)

Între iubire şi ură - Facerea, 37: 1 – 11

Cei ce-L iubesc pe Domnul au faţa mereu senină,
cu suflet plin de dor, zoresc, spre Ţara de Lumină.
Aşa a fost fără-ndoială, în tot trecutul dus,
aşa a fost tânărul Iosif, asemeni lui Iisus.

Iosif, era păstor de oi, alături de fraţii săi,
era urât de dânşi, că nu mergea pe a lor căi,
că ducea, tatălui lor, veşti, de păcatul tăinuit,
că mult mai mult decât pe dânşi, Israel, l-a iubit.

O haină minunată, croise pentru el, cu drag
şi-n fiecare seară,cu dor îl aştepta în prag.
Era cel mai mare dar, la bătrâneţe dăruit,
adeverirea Celui Minunat, că nu-i părăsit.

Dragostea, nicicând în lume, n-a fost primită frumos,
dovadă, fraţii lui Iosif, ce nu-i vorbeau prietenos.
Ei, îl priveau cu ochii plini de ură, neâncetat.
De ce, numai lui, tatăl lor, haină pestriţă a dat?


Într-o zi, Iosif, a avut un vis, l-a spus tuturor,
cum la snopul lui, se inchinau toţi snopii fraţilor,
cum unsprezece stele, alătrui de lună, soare,
coborau din cer, să i se închine la picioare.

Invidia-şi făcuse cuib şi rodea neâncetat,
nu puteau să accepte visul ce Iosif l-a visat.
Îl urau acum mai mult şi-l priveau şi mai cu pizmă.
singur, tatăl său păstra toate acestea-n inimă

Dragul meu, te-ntreb acum: Iubirea, prvind-o oare,
poate naşte-n tine ură, pizmă şi nepăsare?
Când oamenii din jurul tău, nu-ţi vorbesc prietenos
te asemeni tu cu Iosif, rabzi alături de Hristos?

Între iubire şi ură, e un pas, ia aminte
tu frate drag şi soră scumpă, mamă şi părinte!

Te voi regăsi, Iisuse?

Te voi regăsi, Iisuse
Prietenul copilăriei mele?

Sus în Ţara minunată
de doruri şi vise
împlinite
să mă pierd în Cuvântul Tău viu
fără teamă că se face târziu?

Voi simţi şi acolo
miros de fân scuturat,
parfum de levănţică înmiresmat
întins pe iarbă privind la stele?

Oare îmi vor creşte aripioare
să pot zbura printre miile de glasuri cântătoare?

Voi simţi psalmii de dor
plini de pace
peste albe flori coborând
în dimineţile calde
ce-n veci vor dăinui?

...........................

Doamne, mi-e teamă
că Te voi pierde,
că nu Te voi mai regăsi….
Sunt încă în lume
păcatul şi lumea
mi Te poate răpi!

Când trec prin văile plângerii
şi nu mai simt
miros de fân scuturat,
parfum de levănţică înmiresmat,
simt că mi se scurge cerul din palme….

Te voi regăsi, Iisuse,
Prietenul copilăriei mele?...