uneori cutreier străzile
doar de dragul de a zâmbi
semenilor
poate părea stupid
într-o lume în care
nu se mai construiesc poduri
între suflete
gestul acesta
deschide o ușă
poate ultima
la capătul răbdării
nu mută munții din loc
dar înseninează frunțile
ridică ploapele
împovărate de lacrimi
fiecare respitație
dă inimii
un alt puls
gropițele din obraji
se umplu de soare
din colțul gurii
fuge tristețea
iar buzele
plâng
de bucurie
până și gâtul
numai înghite în sec
hai și tu cu mine
nu te costă nimic
într-o zi
plimbarea aceasta
îți va întoarce înmiit
credința
că Raiul
începe cu un zâmbet
05.02.2021
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu