duminică, 15 ianuarie 2023

Azi în anul centenar



Cinstim prin cântare pe-ai noștri-înaintași, 
Care-au lăsat prin scrieri și fapte la urmași
Comoara cea mai mare - Solia lui Hristos,
Prin sfântă ascultare s-o ducem mai frumos.
 
Refren:
Fraților, la rugăciune pe al dragostei altar,
Vorbele și viața noastă sunt în taler pe cântar!
Vom fi vrednici de trecutul – fagure de miere plin
Sau sfârși-vom sub secure ca cel mai frumos smochin!?
 
Cinstim pe frații noștri, ostași ai lui Hristos,
Și-au înfruntat vrăjmașul, cu chipul credincios.
Ei n-au călcat cuvântul cel dat prin Legământ,
Prin jerfe și prin lacrimi, plătit-au prețul sfânt.
 
Cinstim pe toți stegarii din fruntea oștirii,
Ei n-au pierit în lupte - sunt dorul unirii!
Ne așteaptă Acasă rugând pe Dumnezeu
Să vadă peste Oaste, râvnitul curubeu.

de Sorin Micuțiu / 01.01.2023

Niciun comentariu: