Eu nu-s poet!...

 

Eu nu-s poet!...
 
Poezia videcă răni,
poezia este cenuşa
unor trăiri cereşti,
este pod de flori
peste inimi izvoare...
 
Eu nu-s poet!...
 
Poezia este o autobiografie,
poezia este oglindire
a sufletului în vers,
este ecoul inimii
şi al cuvintelor ce ard...

Maica Domnului - adiere lină de zefir -

 

O, Fecioară Preacurată,
Maica lui Dumnezeu,
Împărăteasa Heruvimilor,
oglindă a cerului,
cămara întrupării,
ușa luminii,
poarta vieții,
inimă de mamă,
în tăcerea ta sfântă,
ne vorbești prin iubire.
 
O, Maică Sfântă,
întinde-ți Sfântul Acoperământ
peste noi, copiii tăi,
și ne ocrotește.
Îndrumă-ne să te iubim
și să te cinstim,
ca prin tine să ajungem la Fiul tău,
Mântuitorul nostru.

Eterna Poezie

 

Poezia, asemenea iubirii,
mă naște zilnic din nou,
îmi alină lipsurile,
îmi vindecă rănile,
mă ridică spre infinit,
mă poartă spre înalt
să ating cerul
evadând din efemeritate,
cu fiecare vers,
cu fiecare rimă,
cu fiecare șoaptă,
cu fiecare bătaie a inimii,
poezia mă face să fiu întreg.
 
Fă-ți prieten poezia
și aripi nevăzute
te vor cuprinde blând
într-o tainică îmbrățișare.
 

29.09.2024
Sorin Micuțiu

Lumina iubirii regăsite

Când iubirea pare să se stingă
și inima se simte grea,
fără alinare,primul gând
e să plângem în tăcere,
că n-am știut-o prețui destul.
 
Copilul din noi
așteaptă alinare,
sub teiul din livadă,
în apusul zilei
și-n roua dimineții.
El vrea să iubească din nou,
să dea căldură
inimilor de gheață,
să alerge după fluturi
chiar de zboară-n vânt,
să reînvie florile
căzute la pământ,
să aștepte zorii
chiar de se ascund,
să privească stelele
chiar de nu se văd,
să iubească spinii
chiar dacă-l rănesc,
să urmărească norii
chiar de se risipesc,
și să-și ducă crucea
chiar căzut sub ea.
 
Doamne,
dă-ne harul Tău divin,
să nu ne mai tânguim,
să reaprindem jarul iubirii
ținut viu de puștiul din noi!

29.09.2024
Sorin Micuțiu

 

Rugăciune

 

”S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.” 

(Matei 14,23)

 
Doamne,
în liniștea acestei seri,
mă apropii de Tine cu inima deschisă...
Lacrimi îmi brăzdează fața,
și un nod îmi strânge sufletul...
Poate ar fi trebuit să vin cu bucurie,
dar măreția Ta mă copleșește!
Primește smerenia mea!
Primește rugăciunea inimii mele,
a gândurilor mele, a versurilor mele...
Doamne, astăzi mă rog pentru cei dragi mie,
pentru cei care suferă și sunt triști!
Ia-le durerea și adu-le alinare!
Te rog, Doamne, adu-le pace și nădejde!
Fă să dispară tristețea din viețile lor,
să nu mai fie copii triști, părinți triști!
Fă să vină lumina mai repede!
Numai atunci voi putea zâmbi și eu;
când vor zâmbi și ei! Până atunci, suspin cu ei,
plâng cu ei, mă rog pentru ei!
Doamne, iartă-mi cuvintele neputincioase!

Nucul

În grădina liniștită,
nucul bătrân veghează
visele ce se țes
la umbra-i răcoroasă.
Crengile-i uriașe
sprijină cerul,
trunchiul gros
păstrează cicatricea vremurilor.
Foșnetul frunzelor
ascunde șoapte de demult,
iar din ramurile-i groase
nuci pline se desprind,
ca niște comori ascunse
ce cad în palma pământului.

Nu te îngrijora!

Nu te îngrijora
când norii se adună pe cer,
căci după ploaie
soarele va străluci din nou.
 
Nu te îngrijora
când drumul pare greu;
cu fiecare pas înainte
ești mai aproape de țintă.
 
Nu te îngrijora
când ești singur în noapte;
stelele te veghează
și-ți dau nădejdea cea netrecătoare.

De dragoste

 

În taina nopții,
sub cerul înstelat,
te-am găsit ca pe un vis.
Lumini de stele mi-au luminat privirea,
inima mea s-a pierdut
și s-a regăsit în ochii tăi.
 
Cu tine am învățat să ascult
șoaptele vântului,
să simt adâncul tăcerilor,
să iubesc ziua de mâine
și dorul de rugăciuni
sub cerul nopții.

Gânduri automnale

 

în covorul de frunze

și-n ceața zglobie

mă pierd

în mine însumi

nu mai știu cine sunt

încotro să o apuc

din înălțimi coboară încet

un aer tomnatic

îmi atinge sufletul

și-l face să se scuture

viața preschimbă anii

în amintiri

uneori fără înțeles

alteori în mici miracole

te face să-ți asumi riscuri

să uiți că trăiești

uneori să te pierzi

e o binecuvântare

doar așa

te regăsești mai puternic

sorin micutiu

27.10.2022

Omule, nu fi nepăsător!

 

Dacă ai ce pune pe masă,
gândește-te la cei ce flămânzesc.
 
Dacă ai cu ce să te îmbraci,
gândește-te la cei ce au pierdut tot.
 
Dacă ai un acoperiș deasupra capului,
gândește-te la cei ce dorm sub cerul liber.
 
Dacă ai un pat unde să te culci,
gândește-te la cei ce nu au unde să se odihnească.

N-am, nu știu, nu vreau, nu-mi pasă

 

N-am…
 
N-am timp, dar oare ce înseamnă asta?
Că nu-i important, că viața-i o povară?
Orele noastre sunt averea noastră,
stăm pe comori, dar nu le vedem niciodată,
pentru că ne plângem de timp.
 
Nu știu…
 
Nu știu ce să spun când ești apăsat de durere,
dar tăcerea mea nu înseamnă că nu-mi pasă.
E greu să fii martor la suferința altuia,
dar uneori, o simplă îmbrățișare
înlocuiește toate cuvintele.

Fi solidar!

În vremuri grele,
să fim uniți,
cu inimi deschise,
cu bunătate și răbdare,
pe cei neajutorați
să-i strângem la piept.
Bătrânii singuri,
cu haine grele,
au nevoie de noi,
să le fim aproape,
alinându-le tristețea.
 
Solidaritatea e prietenie,
ajutor dezinteresat,
puterea de a iubi
și de a trece peste orgoliu.
E sufletul curat,
el nu dezbină,
nu rănește,
ne-adună împreună,
ne face mai buni,
mai puternici,
mai vii.

Ecoul copilăriei

 

Iubesc simplitatea
mâinilor cu bătături,
chipurilor arse de soare,
ploaie și vânt,
căruțelor trase de cai
sau de boi,
mugetului vacii
la ușa șurii
în amurg,
râsetelor de copii pe islaz,
a bunicilor pe bancă,
în uliță povestind.
 
Iubesc simplitatea
din ochii oamenilor senini,
cu sufletele pure
și zâmbete de lumină,
a zilelor pierdute
sub cerul unei veri albastre,
unde timpul curge lin,
fără grabă,
a florilor de câmp
și a păsărilor cântând
în zori de zi.

Zi de toamnă

 

Cerul mohorât,
își plimbă norii triști
parcă-s de plumb.
Din văzduhul negru,
stropii cad mărunt,
mici și grei,
într-un ritm înfricoșător.
Pe străzile pustii,
nici urmă de om.
 
Frunzele ruginite,
biciuite de vântul rece,
nu protestează,
se bucură de ploaie,
sunt din nou vii,
chiar dacă în curând
se vor desprinde de ramuri.
 
Prin grădini,
se aud șoapte de dor,
amintiri de vară,
păstrate în culorile toamnei.
Fiecare frunză căzută
poartă povestea
frumuseților efemere,
a clipelor pierdute
și a viselor neîmplinite.
 
15.09.2024
Sorin Micuțiu

Lupte interioare

 

Uneori mă simt obosit,
dar nu la capătul puterilor,
în fiecare zi iau urma cerbilor
și alerg după izvoare.
 
Uneori mă văd căzut,
dar mă ridic repede,
cu fiecare pas,
mă apropii de visele mele.
 
Uneori aș plânge în hohote,
dar îmi ascund lacrimile,
în tăcerea lor,
găsesc puterea de a zâmbi din nou.

Sună-mă oricând

 

Nu mă suna doar de ziua mea,
Sună-mă dimineața când soarele răsare,
Sună-mă la amiază, când timpul pare să stea,
Sună-mă seara, când stelele apar în zare.
Sună-mă noaptea, nu contează că dorm,
Sună-mă când e soare, când cerul e senin,
Sună-mă când e nor, când ploaia bate-n geam,
Sună-mă când e cald, când vara ne-nvăluie lin.
Sună-mă când e frig, când iarna ne îmbrățișează,
Sună-mă când ți-e bine, când bucuria te copleșește,
Sună-mă când ți-e greu, când tristețea te apasă,
Sună-mă pentru un zâmbet, pentru o șoaptă ce te liniștește.
Sună-mă să mă cerți, când greșesc fără să știu,
Sună-mă să mă ierți, când inima ți-o cer,
Sună-mă oricând, prieten drag și bun,
Sună-mă, căci prietenia noastră e un dar divin.
 
Dacă nu mă suni tu, măcar lasă un mesaj că mi-ai văzut apelul...
 
12.09.2024
Sorin Micuțiu

Toamna vieții

 

Peste frunzele căzute,
crucea își pleacă umbra,
amintind de trecerea timpului
și de renașterea
ce va urma.
În vântul blând
se-aud povești uitate
despre oameni și clipe.
 
Pictor desăvârșit,
acest anotimp,
în liniștea lui
auzi cum respiră
cerul și pământul.
Cu fiecare suflare,
îl înspiri pe Dumnezeu
în adâncul inimii.
 
11.09.2024
Sorin Micuțiu

Strigăt de Mobilizare

 

AVRAM IANCU

n.1824 - d. 10 septembrie 1872

”Nu cu argumente filosofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horia. ”

(Avram Iancu)

În inima munților,
un bucium răsună,
Avram Iancu, eroul,
ne cheamă la luptă,
cu vorbe de foc
și inimă arzândă,
ne trezește din somn,
să ne unim, strigând:

Ridicați-vă, moți,
din vechea slăbiciune,
să luptăm pentru dreptate,
pentru a noastră națiune.
Să nu uităm jertfa,
nici munții cei sfinți,
ce-au fost martori la lupte
și vremuri de chin!

AVRAM IANCU - CRĂIȘORUL MUNȚILOR - acrostih -

 

A început lupta pentru dreptate,
Viața lui, un simbol de curaj,
Românul ce-a stat în fruntea semenilor
Apărând libertatea cu brațul său tare.
Muntele îi era casă și cetate
 
Iar istoria îl păstrează viu,
Acolo unde moții îi spun încă povestea.
Numai el a fost "Crăișorul Munților",
Căci în inimile lor, el nu a murit,
Un erou ce-a luptat fără să se dea bătut.

Conectat la viață - nu în ecrane

Google te vrea online,
eu te vreau conectat la viață,
în lumea reală,
unde iubirea nu-i doar o fațadă.

În restaurante,
pe străzi,
în trenuri aglomerate,
ne pierdem în ecrane,
uitând că dragostea adevărată
nu se măsoară în like-uri,
ci în priviri,
în atingeri,
în momente unice.

Filă de Acatist

la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

 
neliniştea dorului
din adâncul inimii
zămisleşte o rugă
în ritm de metanie
 
bucură-te
auroră a dimineţii
Maica lui Dumnezeu
 
Preasfântă Fecioară Marie
bunătate negrăită
învăluie-mă-n lumina
din Soarele veşnic
sădeşte-o să ardă
întristarea
durerilor nespuse
mă iartă
că nu te întâmpin
cu ram de finic

Sorin Micuțiu

07.09.2024

Ce este iubirea?!

 

Iubirea uneori orbește,

alteori te face nebun,

e focul

ce arde în piept,

e valul

ce te poartă-n larg,

e dorul

ce te cheamă-n noapte

și visul

ce te face să tresari.

E sentimentul

de confort deplin,

o combinație de emoții,

de trăiri divine,

e ceva ce simți

dar te lasă fără glas,

e libertatea

de a fi tu

și zborul

alături de cel drag.

În brațele timpului

 

timpul curge lin
ca un râu de cristal
între verde și albastru
frunzele șoptesc povești
iubirea înflorește
odată cu zorii
plini de nădejde
 
fiecare zi
o nouă aventură
fiecare noapte
o dulce visare
 
umbra pădurii
șoaptele vântului
aduc alinare
stelele-n cer
leagănă dorul
și-n brațele timpului
mă pierd ușor

03.09.2024

Sorin Micuțiu

Inima

Între ziduri și tăceri
inima-mi bate
tic tic tic
ea știe drumul către noi
și către cerul preaînalt
e umărul cald
transformă totul
într-un dans
de fluturi albaștri

02.09.2024
Sorin Micuțiu

Rufele murdare ale societății

 Există un proverb vechi, ce spune clar și răspicat,
„Nu spăla rufe murdare-n public, e neacceptat.”
În era rețelelor, viața privată s-a pierdut,
Mesaje furioase, fără perdea, sunt la minut.

Oamenii nu-și mai întind rufele-n curtea din spate,
Nu mai există secret, totu-i public, din păcate.
Prin ferestre deschise, ajung injurii afară,
Dialog fără perdea, greu ca o piatră de moară.

În biserici, certurile-n față aduc zdruncinări,
Erezii, lepădări de credință și mari dezbinări.
Să ne amintim de adevăr, de respect și iubire,
Rufele murdare-n public, aduc doar păgubire.

Să ne păstrăm curățenia în suflete și în gând,
Doar așa vom trăi în pace, fără chipuri plângând!
 
01.09.2024
Sorin Micuțiu