joi, 19 septembrie 2024

N-am, nu știu, nu vreau, nu-mi pasă

 

N-am…

 
N-am timp, dar oare ce înseamnă asta?
Că nu-i important, că viața-i o povară?
Orele noastre sunt averea noastră,
stăm pe comori, dar nu le vedem niciodată,
pentru că ne plângem de timp.
 
Nu știu…
 
Nu știu ce să spun când ești apăsat de durere,
dar tăcerea mea nu înseamnă că nu-mi pasă.
E greu să fii martor la suferința altuia,
dar uneori, o simplă îmbrățișare
înlocuiește toate cuvintele.
 
Nu vreau…
 
Nu vreau să fiu vorbit de rău, nici să bârfesc,
nu vreau să urăsc, nici să fiu urât.
Nu vreau să-L rog pe Dumnezeu să-mi dea ceva ce nu-i al meu,
nu vreau decât să iubesc.
 
Nu-mi pasă…
 
Nu-mi pasă de capra vecinului, vreau doar binele,
lipsa de compasiune nu e lumea mea.
Vreau să trăiesc unde iubirea domnește,
și aproapele e fratele meu.
 
19.09.2024
Sorin Micuțiu

Niciun comentariu: