nucul bătrân veghează
visele ce se țes
la umbra-i răcoroasă.
Crengile-i uriașe
sprijină cerul,
trunchiul gros
păstrează cicatricea vremurilor.
Foșnetul frunzelor
ascunde șoapte de demult,
iar din ramurile-i groase
nuci pline se desprind,
ca niște comori ascunse
ce cad în palma pământului.
dar cresc copii
în leagăn, visând.
În umbra frunzelor,
lumea-i mai largă,
cu verdele închis
rămas pe buricul degetelor,
timpul pare să stea pe loc.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu