joi, 12 septembrie 2024

Sună-mă oricând

 


Nu mă suna doar de ziua mea,
Sună-mă dimineața când soarele răsare,
Sună-mă la amiază, când timpul pare să stea,
Sună-mă seara, când stelele apar în zare.
Sună-mă noaptea, nu contează că dorm,
Sună-mă când e soare, când cerul e senin,
Sună-mă când e nor, când ploaia bate-n geam,
Sună-mă când e cald, când vara ne-nvăluie lin.
Sună-mă când e frig, când iarna ne îmbrățișează,
Sună-mă când ți-e bine, când bucuria te copleșește,
Sună-mă când ți-e greu, când tristețea te apasă,
Sună-mă pentru un zâmbet, pentru o șoaptă ce te liniștește.
Sună-mă să mă cerți, când greșesc fără să știu,
Sună-mă să mă ierți, când inima ți-o cer,
Sună-mă oricând, prieten drag și bun,
Sună-mă, căci prietenia noastră e un dar divin.
 
Dacă nu mă suni tu, măcar lasă un mesaj că mi-ai văzut apelul...
 
12.09.2024
Sorin Micuțiu

Niciun comentariu: