Nu sunt lumină arzând peste zări,
Nici steaua din visele tale,
Dar sunt tăcerea ce naște fiori,
Când gândul te poartă la vale.
Dar port ca pe o cruce, adevăruri durute,
Sunt pasul ce calcă prin umbre sfioase,
Și glasul ce vine din gânduri pierdute.
Dar sunt norul ce plânge cu tine,
Când lacrima-și sapă adânci coridoare,
Și nu mai e nimeni la rău și la bine.
Nici visul udat cu roua din zori,
Dar am fost nodul, din glasul tău stins,
Ce-n durere-ți părea străin uneori.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu