marți, 28 ianuarie 2025

Veșnicia



Tinerețea rămâne,
chiar dacă anii trec,
un centru al vieții,
nimic nu-i pierdut,
cât timp înțelegem
că bucuria
stă-ntr-o licărire divină
în ochii celui ce simte,
incapabil să vadă
riduri sau culori șterse,
doar esența vieții,
pură și neînfrântă.

În inima noastră
viețuiește un copil,
cu visuri de aur
și zâmbete calde.
La fiecare răsărit
ne amintește că viața
este un leagăn
între raze de soare
și umbrele noastre.

28.01.2025
Sorin Micuțiu

foto: copilul din mine :)
Iunie 1992

sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Sunt aici




 cu inima strânsă
trec poteci uitate
mă revăd prunc
mirosind a fân proaspăt

în albastrul fără ţărm
zâmbetul
ţi-era zvon de val
lacrimile mă ascund
ultimă floare
de noiembrie

urzesc spărturi
zeci de amintiri
în pânza timpului
privirea ta s-a prins
 
Sorin Micutiu, din volumul personal de poezie "Vindecat de nevisare"
2011- Editura Art Book



vineri, 10 ianuarie 2025

A nins...

 
 

A nins în visul meu azi noapte,
A nins peste neputințe și ofuri,
A nins peste bradul cel mândru, smerindu-l,
A nins peste amintiri și regrete,
A nins peste tăceri și cuvinte nerostite,
A nins în sufletul meu, liniștindu-l,
A nins peste gânduri, purificându-le,
A nins peste lume, învăluind-o în alb,
A nins... și totul a devenit mai clar.
 
A nins... doar dorul a răzbit printre fulgi
Și-n ninsoarea asta am găsit pacea,
Am găsit răspunsuri și alinare,
Am găsit puterea de a merge mai departe.
 
 
10.01.2024
Sorin Micuțiu

marți, 7 ianuarie 2025

Te iubesc, suferinţă!



Te iubesc suferinţă,
chiar dacă uneori
povara ta devine grea
şi cad sub ea obosit
aşteptând ajutor...

Acoperă-mi umerii răniţi
cu binecuvântarea ta,
şi ori de câte ori mă plâng,
iartă-mi nedragostea
până mă-ntăresc să mă pot ridica.

Străine să nu-mi fie
crucile altora...
Chiar de nu sunt ale mele,
să alerg spre ele
binecuvântându-le!

*  *  *

Lasă-mă să-mi sfinţesc viaţa
din sfinţenia ta – încă odată,
Şi numă lasa să te tai,
Crucea mea, ruptă din rai!

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2018

duminică, 5 ianuarie 2025

Împânzesc cerul cu vise



lângă zidul plângerii
depăn amintiri
mai cos un petec
la haina vieţii
aştept să renasc
dragostea
din mugurii aripilor
ascunse în mine

noaptea mă inundă cu stele
dimineaţa cu rouă
parfumul copilăriei
mă îmbată

din volumul de debut: ”Vindecat de nevisare”, 
 Edit. Art Book, Bacău, 2011

vineri, 3 ianuarie 2025

Ce este Viața?

 


Este MAMA,
începutul tuturor începuturilor,
rădăcina arborelui existenței noastre.
Cuvântul MAMĂ înseamnă viață,
izvor nesecat de iubire pură.
 
Este copilăria ușilor fără zăvoare,
grădina fermecată a inocenței,
din care zburăm repede,
fără a ne mai întoarce
niciodată cu totul.
 
Este adolescența,
vârsta marilor schimbări,
cu vârtejuri de emoții
și focuri ce ard în lampioane,
în căutarea identității.