miercuri, 23 septembrie 2009

As vrea


În amur
gul amar,
cu ochii larg deschişi
visez iubirea
si inima-mi se frânge
şi ochii încep a plânge.
Îmi rezem tâmpla de prima stea,
şi adorm zicând : ,,Aş vrea...”

Aş vrea pentru o clipă,
să nu mai fie atâta risipă
de vorbe deşarte
care desparte
pe frate de frate!


Aş vrea să adun urme de paşi,
de vrednici ostaşi
şi să le aşez la capătul zilei,
aşteptând un nou răsărit,
plin de iubire, divin,
cu cerul de soare plin!

Aş vrea să zidesc veşnicia,
chiar de azi, cu toată bucuria…
să îndrept acest şuvoi
către tine, către voi,
dăruind tuturor
iubire din al Iubirii Izvor!

Aş vrea să treacă toate
cu această noapte,
să vină izbăvirea
ce o aduce pacea şi neprihănirea…
să nu mai fim nepăsători
când s-or ivi ai zilei zori!

Aş vrea, numărând clipele de har,
să mă pierd în socoată
şi să o iau de la capăt iar şi iar...

...

Nu-ţi cer să-mi fii prieten,
nici să-mi vorbeşti...
Mă iartă că-ndrăznesc…
Vreau doar să te iubesc!

duminică, 20 septembrie 2009

Aşteptare


Te-aştept…
Şi inima-mi te aşteaptă.
Bate din ce în ce mai tare
cu gândul la această-ntâmpinare

Ziua s-a dus
cu soarele-n apus.
Gândurile-mi adun.
Când ai să vii,
înainte ce am să-Ţi pun?

Mi-aduc aminte
de ziua ce a trecut…
M-am frământat în mine,
am tot privit spre cer
gândindu-mă, când ai să vii,
ce am să-Ţi cer?

Pe genunchii tremurânzi
curg lacimile aşteptării
fierbinţi şi pline de dor…

Oh! Îmi amintesc prima strângere-n braţe…
Eram singur, singurel…

Plângeam,
împovărat de dor…
Plângeam de dor de El…

O clipă!...Se aude o şoaptă!..
Mi-e cald...
Simt o îmbrăţişare...

Iisuse, ai venit.!!!
Ah! Domnul meu iubit!

Din nou poeme intr-un vers


Amintire
Timp ce se destramă în sufletele noastre.

Timpul
Tulburator şi cald mă cheamă-n amintire.

Deznadejdea
Doar ziduri de tăcere în suflet înalţă

???
Sufletu-mi aprins e o candela pe cale

Mi-e dor...
Atunci cand inima imi bate ca o toaca.

Prieteni
La bine, la greu, iti dau intreg sufletul lor

Trup
Mormant rece sau leagan de lut pentru suflet

Lacrimi
Pot vindeca sufletul sau pot să-l înece.

În rugăciune...
Lăsăm inima şi sufletul să vorbească.

Dumnezeu
Să ştii, niciunde de El nu te poţi ascunde!

Dumnezeu
Doar în El de crezi, în viaţa ta tu ai să-L vezi


Alte astfel de poeme:
- Fărâmituri de versuri
-Ecouri de iubire într-un vers
-Frânturi de gând şi de vers
-Poeme cu un vers
-Atâta ecou, într-un singur vers!!!
-Un singur vers, dar atâta ecou!!!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Şoapte-nlăcrimate...



Îmi spuneam odată: Unde să mă duc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Spre cine să alerg, spre cine să apuc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Ştiu că rătăcesc.

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Nu mai am prieteni, cu cine să vorbesc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Mi-e atât de greu!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Atâta dor s-a strâns în biet sufletul meu,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Am tăceri de spus,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

De mic mamă nu am...din lume ea s-a dus...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Mă-ntrebam odată: Eu de ce trăiesc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Şi mi-a răspuns din ceruri un glas dumnezeiesc:

Am fost singur şi Eu, dar n-am vrut să mă plâng!


Făr’ de încetare scuipat şi biciuit…

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

M-au durut şi spinii şi biciul ce-a lovit...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!


Sub cruce am căzut... pe ea aveam să mor...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

Mintea-ntunecase vrăjmaşul, tuturor,

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!


Pe cruce răstignit, înaintea morţii,

Am privit spre ceruri şi-am început să plâng...

Dar Tatăl Mi-a vorbit, de sus, din slava bolţii

Şoptind:” Plângi Fiul Meu că azi cu Tine plâng”

...

O, iartă-mi, Doamne drag, vorbirea fără rost!...

Tu-n braţe m-ai purtat spunând că mă iubeşti.

Aproape-ai fost mereu... atât de-aproape-ai fost!...

Azi îmi şopteşti plângând: Tu singurel nu eşti!

luni, 14 septembrie 2009

Psalm de seară















Te aştept, Iisuse…

A inimii lumini sunt încă aprinse
Te aştept să vii…
Fără Tine nopţile-s aşa pustii!

Te rog stăruitor,
Cu lacrimi de dor
În bunătatea-Ţi multă
Grăbeşte, m-ascultă!

Ai milă
De mâna de ţărână umilă
Căci dorul din mine
Iisus, e la Tine.

Afară bate furtuna…
Pe dragostea mea cade bruma,
Pamântul şi firea
Îmi iau mântuirea…

….

Mă iartă că îndrăznesc să-Ţi cer
Să-Ţi îndrepţi privirea spre mine, din cer..
Eu ştiu că de mine Îţi pasă
Că de aceea-mi zideşti în ceruri o casă.

Te rog, dă-i sufletului meu
Mai mult dor de Tine, Dumnezeu!
Şi mai multă luare aminte
Să nu rămân fără veşminte.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Dacă n-ai fi Tu dragostea mea













Nu s-ar mişca nici o frunză,

Nu ar adia nici un vânt,

Liniştea n-ar fi deplină

Nici în cer nici pe pământ

Fără dragostea-Ţi ce plânge

Inima ce nu se frânge…


N-ar mai fi nici sori nici stele,

N-ar mai fi vreun curcubeu,

Visele s-ar sparge-n ţăndări,

Noapte-ar fi-n sufletul meu

Fără dragostea-Ţi ce cântă

Inima ce-n dor se-avântă…


N-ar fi bucuria de-a zâmbi

Nici dorinţa de a iubi

Floarea n-ar avea culoare

Nici parfum de sărbătoare

Fără dragostea-Ţi cu dor

Pentru tot omul muritor.


N-ar fi alei să ne plimbăm.

N-ar fi cer să-mbrăţişăm

N-ar fi doruri răpite-n nori

Să-ntâmpine eterne zori,

Fără dragostea-Ţi de frate

Ce uneşte, nu desparte.


N-ar fi rugi neîncetate,

Nici ieratre de păcate,

Şi nici inimă ce plânge

Când la pieptul ei te strânge

Fără dragostea-Ţi de părinte

Ce-ascultă orice rugaminte


N-ar fi luna să reverse raze

Cu luciri de reci topaze...

Şi nici nopţi de poezie,

Dar nici mână să le scrie,

Fără dragostea-Ţi ce-n vie

Vers de dor, rouă târzie...


vineri, 11 septembrie 2009

Hotarare

Firea veche, niciodată nu e mulţumită!
Se tot plânge că e uitată, şi-i nefericită…
Eu îi tot spun, că aşa va rămâne,
Că viaţa-mi aparţine,
Că s-a făcut praf şi scrum…
Zidul despărţirii, construit în drum,
Rămână-n întuneric
O umbră, un nimic!
Nu vreau ca prezenţa ei
Să mai însoteasca paşii mei!
Că de s-ar întoarce, doar o secundă,
E în stare iară cerul să-mi ascundă,
Cu străluciri amăgitoare,
Nestemate lucitoare...

miercuri, 9 septembrie 2009

Poveste de viata


Păstoraş la oi, copil fiind
le-am urmărit umbletul
alergând desculţ prin iarbă...
Şi-n ochii lor privind,
mi-am oglindit zâmbetul.
Blândeţea lor
m-a făcut, peste ani,
să mărturisesc oamenilor,
prieteni sau duşmani,
că eu acolo am învăţat să iubesc,
acolo am învăţat să-mi rânduiesc visele
şi să nu mă amăgesc
când de izbelişte sunt lăsat în clipe grele.
Ca un miel fără glas
am învăţat să înfrunt necazul,
că e mai bine de la mine să las
şi să întorc mereu obrazul.

Apoi, o vară-ntreagă fiind ciurdar,
colindam străzile în toate dimineţile
strigând la omul gospodar
să-mi încredinţeze vitele.
Am încercat să le stăpânesc,
dar ele mi-au arătat ceea ce nu cunoşteam;
mi-au arătat că trebuie să cântăresc,
să cântăresc foarte bine tot ceea ce iubeam,
să nu-mi fie ruşine să mărturisec
prietenilor, duşmanilor
că eu acolo am învăţat să iubesc...
Desenând viitorul în praful copitelor,
ascultam oftatul vacii după viţeluşul de acasă,
priveam aburul cald ce-i ieşea pe nări
şi cum bătea cu genunchii tacticoasă
în gardul ce o închidea privind spre zări,
cu botul umed adulmecând mirosul paielor
şi a viţeluşului cu ochii lui negri şi mari
lăsat singur de la ivirea zorilor...

În sărbători ascultam dangătul de clopot
cum rugător chema pe cel necredincios..
Eram copil... şi-al visurilor ropot
adesea mă făceau să plâng neputincios,
să ascult ciripitul păsărilor, mâhnit..
Ele puteau zbura fără piedici
purtând pe aripi doru-mi tăinuit
peste câmpii şi turle de biserici.
Eu le priveam cu sufletul stingher
cum urcă şi coboară
pierzându-se în norii de pe cer.
De la ele am învăţat ca-n fiecare seară,
privind roşeaţa din apus,
să iau totul ca pe o binecuvântare
şi să am privirea mulţumitoare
pentru ziua ce s-a dus.
Ele m-au învăţat despre iubire
şi cum să-mi ţin sufletul deschis
iar azi, vă dau tuturor de ştire
visul meu de atunci,
azi nu mai este vis!
Azi e dulce împlinire...

marți, 8 septembrie 2009

Fabian - zâmbet de înger


Fabian, poate vei spune că nu ai aripi să zbori
Astăzi, sau mâine, sau când ţi-ai dori...
Bănuiesc că ţi-ar place să alergi, să te tăvăleşti prin iarbă,
Inima să ţi-o laşi inundată de optimism şi Dumnezeu
Aşa cum o faci de obicei, chiar în spital fiind.
Nu este greu să zbori, ai aripi, întinde-le doar!

Fabian, viaţa este ca o luptă
Astazi, deşi prea devreme, este rândul tău să lupţi...
Biruieşte teama, ridică-te şi mergi mai departe.
Invinge întodeauna, fii tare în luptă,
Alege-L pe Domnul şi nu-ţi va părea rău!
Nu îţi pierde credinţa şi zâmbetul speranţei!

Fabian, inima ta ştie să iubească,
Am simţit aceasta privind chipul tău...
Braţele tale aş vrea să le cuprind,
Inima, cu o vorbă bună să ţi-o ating
Aşa cum mi-ai atins-o tu, cu zâmbetul tău
Nerănit de suferinţa şi singurătatea din spital.

Fabian, priveşte la îngerul ce te-a vegheat mereu,
Aceasta să-ţi fie fiinţa cea mai dragă,
Braţele ei te-au legănat, glasul ei dulce ti-a cântat
Inima ei, la fel ca şi a ta, stăpânită fiind de acelaş dor
A învăţat de la tine să zâmbească, luminându-te mereu
Noaptea rugându-se lui Dumnezeu să te ocrotească.

Fabian, lipeşte-ţi fruntea de obrazul mamei,
Ascultă-i inima ce se roagă îngerilor...
Buzele ei să le atingi cu lacrima mulţumirii
Iubind-o pe cea ce îţi leagănă copilăria...
Acum poate mai tristă, mai plină de umbre...
Nani, nani cu glas de înger doar ea îţi cântă...

Cu drag „unchiul” Sorin

P.S. O rugăciune ar fi tare bună pentru copilaşul ăsta. Vă mulţumesc anticipat. (pentru detali clik pe imagine)

Între iubire şi ură - Facerea, 37: 1 – 11

Cei ce-L iubesc pe Domnul au faţa mereu senină,
cu suflet plin de dor, zoresc, spre Ţara de Lumină.
Aşa a fost fără-ndoială, în tot trecutul dus,
aşa a fost tânărul Iosif, asemeni lui Iisus.

Iosif, era păstor de oi, alături de fraţii săi,
era urât de dânşi, că nu mergea pe a lor căi,
că ducea, tatălui lor, veşti, de păcatul tăinuit,
că mult mai mult decât pe dânşi, Israel, l-a iubit.

O haină minunată, croise pentru el, cu drag
şi-n fiecare seară,cu dor îl aştepta în prag.
Era cel mai mare dar, la bătrâneţe dăruit,
adeverirea Celui Minunat, că nu-i părăsit.

Dragostea, nicicând în lume, n-a fost primită frumos,
dovadă, fraţii lui Iosif, ce nu-i vorbeau prietenos.
Ei, îl priveau cu ochii plini de ură, neâncetat.
De ce, numai lui, tatăl lor, haină pestriţă a dat?


Într-o zi, Iosif, a avut un vis, l-a spus tuturor,
cum la snopul lui, se inchinau toţi snopii fraţilor,
cum unsprezece stele, alătrui de lună, soare,
coborau din cer, să i se închine la picioare.

Invidia-şi făcuse cuib şi rodea neâncetat,
nu puteau să accepte visul ce Iosif l-a visat.
Îl urau acum mai mult şi-l priveau şi mai cu pizmă.
singur, tatăl său păstra toate acestea-n inimă

Dragul meu, te-ntreb acum: Iubirea, prvind-o oare,
poate naşte-n tine ură, pizmă şi nepăsare?
Când oamenii din jurul tău, nu-ţi vorbesc prietenos
te asemeni tu cu Iosif, rabzi alături de Hristos?

Între iubire şi ură, e un pas, ia aminte
tu frate drag şi soră scumpă, mamă şi părinte!

Te voi regăsi, Iisuse?

















Te voi regăsi, Iisuse
Prietenul copilăriei mele?

Sus în Ţara minunată
de doruri şi vise
împlinite
să mă pierd în Cuvântul Tău viu
fără teamă că se face târziu?

Voi simţi şi acolo
miros de fân scuturat,
parfum de levănţică înmiresmat
întins pe iarbă privind la stele?

Oare îmi vor creşte aripioare
să pot zbura printre miile de glasuri cântătoare?

Voi simţi psalmii de dor
plini de pace
peste albe flori coborând
în dimineţile calde
ce-n veci vor dăinui?

...........................

Doamne, mi-e teamă
că Te voi pierde,
că nu Te voi mai regăsi….
Sunt încă în lume
păcatul şi lumea
mi Te poate răpi!

Când trec prin văile plângerii
şi nu mai simt
miros de fân scuturat,
parfum de levănţică înmiresmat,
simt că mi se scurge cerul din palme….

Te voi regăsi, Iisuse,
Prietenul copilăriei mele?...



Rană de iubire


Iată-mă iar
Prin versuri hoinar,
cutremurat uşor
de-un sfânt fior…

Am rană-n piept…
Dar încă aştept
Pe toţi cei dragi
de păcat ferecaţi
Să-i strâng la piept,
numindu-i fraţi...

Să cântăm cu-n singur glas,
Să bem Apă dintr-un Vas.
Să uite toţi de ceata lor,
Să avem iar acelaş zbor!

Printre picurii de Rouă
Toţi s-avem o viaţă nouă!
S-avem linişte şi pace,
Harul Sfânt să ne îmbrace!

Ca pe drumul mântuirii
Să cântăm Imnul Iubirii,
Fără lacrimi răvăşite,
Fără inimi părăsite...

Doamne, fă ca-n timpul vieţii
Să prind zorii dimineţii
Când toţi cu o inima curată
Să strigăm spre Tine: ,,Tată!”...
Doamne, ştiu că poţi!
Te rog, învie-ne din morţi!
Fă ca dragostea frăţească
De la sine să vorbească.
Ca să vadă orşicare,
De la mare depărtare,
Lacrimi doar de fericire,
Părtaşie şi-mplinire…

Amin

Rugăciune şi dor


Nu mai am lacrimi, doar suspine,
Doamne, îndură-Te de mine!

Aici, nu mă mai plâng nimănui,
Doamne, numai Ţie toate-Ţi spui!

Mi-e dor, de timpul ce a trecut,
Doamne, îmi iartă, tot ce-am pierdut!

Mi-e dor, de plânsul omului nou,
Doamne, rămasa doar un ecou

Mie dor, de anii tinereţii,
Doamne, nu mă lăsa tristeţii!

Mi-e dor, să stau lângă un izvor,
Doamne, fă-mă mai ascultător!

Mi-e dor, de cântul împreună,
Doamne, nu mă lăsa în urmă!

Mi-e dor, de casă, de-Acasa mea,
Doamne-nvredniceşte-mă de ea!

Mi-e tare... mi-e tare dor de Tine,
Doamne, îndură-Te de mine!

Fără Tine...


M-am rătăcit

lăsându-mă minţit,

de cei ce aruncau pe piaţă

sfaturi despre viaţă...

Calea largă, multe flori,

n-are ce să-ţi dea fiori.

N-ai să porţi pe umeri cruce,

toate uşor le vei duce.



M-am rătăcit,

în paradisul trist al vieţii,

păzit de şarpele tăcerii şi al morţii...

Dar azi, sunt fericit

căci Domnul, mi-a ieşit ‘nainte,

atingându-se de-a’ mele aripi frânte.

De-abia acum îmi simt sufletul plin

de parcă a intrat în el tot cerul senin.


Doamne, priveşte ale mele braţe-ntinse,

genele-mi de lacrimi ninse...

Toate ţi se-nchină Ţie

că mi-ai deschis drum spre veşnicie.

Fără Tine aş fi rătăcit prin văi,

dar astăzi sunt cu toţi ai Tăi

pe drumu-ngust şi sfânt,

al Tău pe veci, prin legământ.

Petale de poem (Poeme intr-un vers)


Înviere
Dăruim ce primim, lumină din Lumină.

Picuri de ploaie
Lacrimile ce noi nu le mai putem plânge.

Picuri de ploaie
Curg nevinovaţi din ochi de cer înrouraţi.

Picuri de ploaie
Dor topit pe chipul blând al Nemuririi.

Lumină
În inima noastră a modelat chipul Său.

Lumină
Candelă în lăuntru cel tainic al minţii.

Sfântul
Omul păcătos, întors smerindu-se la Hristos.

Sfinţenie
Parfumul veşniciei, pecetea Duhului.

Îmbrăţişarea primită
Deschide aripile crescute-nlăuntru.

Îmbrăţişarea dăruită
Ecoul cuvintelor încă nerostite.

În memoria fr. Traian Dorz
Vioară ce a cântat pe-o singură coardă.

Mântuit
Biruitor cu duhul lumii spart în cioburi.

Viaţă
Nu înseamnă doar ani înşiraţi pe o sfoară...

Dor
Ecou al iubirii născut din grele teascuri.

Lacrimi
Acoperă priviri şi zâmbete uitate.

Lacrimi
Izvor suav pe chipuri pline de iubire.

Răbdare
Pe drumul spre cer culege comori din furtuni.

Veşnicia
Un tărm liniştit unde ancorează dorul.

Iubirea
Ne poartă spre Poarta cea deschisă din ceruri.

Alte astfel de poeme:
- Fărâmituri de versuri
-Ecouri de iubire într-un vers
-Frânturi de gând şi de vers
-Poeme cu un vers
-Atâta ecou, într-un singur vers!!!
-Un singur vers, dar atâta ecou!!!

Iertare-Ţi cer



Genunchii mei şi fruntea-s

lipite de podele...

Iertare-Ţi cer,

o Domnul meu,

că ştiu că Ţi-am greşit.

Nu-ntoarce-a Ta privire !...

Vezi chipul feţei mele !

Priveşte-mi inima

să afli ce mult eu Te-am iubit !


Mă iartă,

că iată nici iertare

nu ştiu să-Ţi cer,

de aceea ochii

plini de dorul Tău

privesc în jos,

la lacrima ce curge

oglindind un strop de cer,

în marea-mi de păcate

şi-n bulgării de tină.



Un câmp de maci...



Rugă

Între zori şi amurg


Ca un zăgaz
noapte căzu
a nu ştiu căta oară
peste fiinţa mea,
timpul se pierde
cu ce rămân...?

Într-un ceas de popas
văd tot ce a rămas nelucrat
şi, m-aş întoarce
s-o iau de la început,
dar e prea târziu -
ziua s-a dus...

Se ives zorii
unei alte zile,
crucea şi drumul
îmi stau înainte,
îngăduie-mi, Doamne,
să fiu azi ce n-am fost ieri.

Rodul jertfei

Nimic nu mă-nspăimantă
privind spre viitor,
cât sunt legat de fraţi
cu funie de dor.

În faţa lor, spre Domnul,
când vreu să mă ridic,
mă văd în toate-a mele
atât de slab şi mic.

Dar am în ei un sprijin
pe drumul către cer;
cu ei mă-ndemn la luptă
şi nu mă simt stingher.

Şi-atunci când sunt departe
în mine-i port cu dor
şi spun la toată lumea:
- sunt rodul jertfei lor!

luni, 7 septembrie 2009

Psalm


Stau pe ţărm, doar eu şi luna,
faţă-n faţă cu furtuna,
gândurile tulburând,
amintirea răscolind...

Lacrimi se preling uşor
peste-al rugăciunii dor,
după dragostea curată...
-Doamne, dă-mi-o înc-o dată!

De-ale mele slabe maluri
s-au lovit atâtea valuri,
Vrând ca să Iţi şteargă Chipul,
să rămână doar nisipul.

....

Vise, amintiri şi gânduri,
azi v-arunc înspre adâncuri ,
să vă-ncece apa mării,
să vă ducă-n largul zării.

Şi-am s-o iau de la-nceput,
uitând tot ce m-a durut,
Sus privind spre-albastre zări
spre tărâmul altei mări.

Domnul meu, pentru o clipă,
Ia-mă pe a Ta aripă,
să simt dulcea legănare
în a Cerului cântare.

Plânsul meu de dor fierbinte
potoleşte-mi-l, Părinte!...
Peste mine iar coboară
dragostea dintâia oară!

Mulţumire - fratelui Traian Dorz


Îţi mulţumim cu lacrimi de fiecare dată
De moştenirea sfântă prin jertfa ta lăsată:
Dulci versuri de Iubire - Credinţa ne-au sădit,
Proverbe, meditaţii - Speranţa ne-au clădit.

Îţi mulţumim de Focul cu care ne-ai iubit:
A reaprins Nădejdea care ardea mocnit
Şi-apoi ne-a dat puterea să ne-avântăm în zbor,
Să fim printre-acei îngeri ce urcă şi cobor.

Îţi mulţumim!... Cântarea ne înfăşoară lin
Şi-atinge-al nostru suflet ca un balsam divin,
Făcând a’ noastre inimi ţâşnire de şuvoi
Nădejdii şi Credinţei, de bună voie-n noi.

Îţi mulţumim şi pentru tot ce ai pătimit,
Pentru că din Iubire, pe toate le-ai jertfit,
Şi pentru Calea Albă ce ne-ai lăsat în dar
Şi pentru părtăşia şi stările de Har

.........

Îţi mulţumim de ruga în care ne-ai purtat,
De mâinile-n cătuşe care ne-au ridicat
Când ziua dar şi noaptea ne-au fost greu încercate...
Îngenuncheaţi în Domnul, îţi mulţumim de toate!

Slăvit să fie Domnul cel care Sâmbătă 20 Iunie şi Duminică 21 Iunie, a.c., la Beiuş a fos norul şi vântul care ne-au ferit de arşiţa soarelui, a fost picurii de ploaie transformaţi în sufletele noastre în culorile curcubeului, ce ne-au răcorit aducând pe chipurile noastre lacrimi de mulţumire ! După tote bucuriile trăite şi simţite lângă mormântul acestui "Sfânt Român", în duminica dedicată Sfinţilor Români, nu mai pot decât să spun şi eu ca mulţi alţii dinaintea mea:
"Doamne, fă din mine o candelă.
Aş arde, eu, este adevărat,
dar astfel le-aş dărui celorlalţi lumină. "

Veghere


Atunci,
când vom înţelege
menirea noastă în lume
şi vom răstigni
firea pământească,
când nu ne vom mai prăbuşi
în abisuri,
la orice ispită
şi vom învăţa
să rămânem statornici,
când nu ne vom mai vedea
plini de merite
atunci,
să veghem
şi mai mult!


O nouă variantă prelucrată în atelierul literar
"Cartea tinerilor scriitori"

VEGHERE

Vom înţelege
menirea noastă în lume
de-a răstigni
firea pământeană?
Nu ne vom mai prăbuşi
în abisuri,
la orice ispită?

Vom fi statornici,
când nu ne vom mai simti
plini de merite.
Atunci,
vom veghea
şi mai mult!

Privind cu inima



Praful uitării

se aşterne peste lume...
Priviri dureroase
rătăcesc căutând
cufere ascunse,
şi taine răsfirate
printre cuvinte
nerostite....

Cum va putea oare iubi
dacă nu ştie ce este iubirea
şi cine este Iubirea?...





Cine înţelege rostul lacrimilor

şi trecerea zâmbetelor,
se bucură în tăcere,
în dragoste,
în chibzuinţă..
Surâde cu ochii,
priveşte cu inima
respiră curaj
şi cântă cu sufletul
sorbind de pe buzele cerului
muzica veşniciei,
nădejdea învierii
şi-n urmă-i va fi lumea,
în faţa lui – Iisus.

(10.06.2009 - scrise cu lacrimile în colţurile ochilor, dar şi în gât...într-un moment când tristeţea îmi sfâşia pieptul )

Slava lumii


Slava lumii
e numai o iluzie,
o falsă fericire,
o umbră a dragostei,
o capcană a morţii.



Slava lumii
e un vas de rubin,
frumos pe dinafară
gol pe dinăuntru
şi foarte fragil.


Slava lumii
"îmbrăcăminte de piele "
"deşertăciunea deşertăciunilor",
şoaptă demonică,
rai pierdut.

Lumina din zori

Când norii,
ascund luna abia răsărită,
lăsând întunericul să domnească,
mă tem
de păcatul ce-ar putea ...
să ascundă
lumina iubirii Tale.
Mă tem
de ochiul nopţii ce-mi pândeşte
zborul spre Tine
şi ar putea să-mi frângă
aripile.
Când soarele-n zori
renaşte pe cer,
Îţi simt mângâierea,
Părinte Ceresc,
şi teama din noapte
dispare complet.
Cu tine-n suflet
am descoperit
curajul de-a birui
întunericul.

Alegându-L pe El


Cu Hristos birui durerea,
amarul, îţi pare ca mierea.
Alegându-L pe El, învingător e învinsul
căci într-o clipă a cuprins necuprinsul.

Cu Hristos trăieşti în lumină,
prin freamătul vieţii, treci c-o inimă lină.
Alegându-L pe El, dintr-un om neânsemnat
devii într-o clipă un fiu de-mpărat.