Undeva,
deasupra lumii acesteia,
atât de rece,
cu temeri şi speranţe
năruite în tină,
cu săraci şi bogaţi
care, oamenii fiind,
sunt tot una
sub cerul albastru
spre care privim
aşteptând...
Undeva,
deasupra lumii acesteia,
Iubirea ne aşteaptă
cu braţele-ntinse…
Pe Crucea murit în locul nostru
ridicându-ne din tină,
risipind frica de moarte,
aducându-ne-n priviri
albastru Veşniciei.
Undeva,
deasupra lumii acesteia,
să ne lăsăm duşi.
Acolo visele nu mor…
Să ţinem aproape!
Dragostea ne urcă,
ne urcă, ne urcă
spre Cer!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu