Doamne-nfiorat mi-aduc aminte,
ziua aceea mi-apare-nainte,
când, doar pe Tine alegându-Te,
m-am trezit plângând şi rugându-Te.
Cine altul sufletul meu ştie?...
Dă, Doamne, dorului meu tărie
să nu mai ard cum arde-un jăratic,
să nu mai fiu mereu singuratic!
M-ai privit c-o faţa fericită,
deşi uşa mi-era zăbrelită
Tu ştiai ce nu puteam a spune,
Şi mă chemai şoptit, pe nume!
Vino acum să zburăm peste nori
Ca să-ntâmpinăm eternele zări,
Despovărat de-a păcatului tină
S-odihneşti pe ţărm de vis şi lumină.
Vino! Iată-n dar o haină albă
Ca un crin din Rai cu floare dalbă,
Curăţită-n Sângele Iubirii
Care-a curs pe Crucea mântuirii....
Doamne, era într-un prag de seară,
Când Te întâlnisem prima oară,
Ti-am cerut să reclădeşti în mine,
Nadejdea uitată în ruine.
Mi-ai dat aripi pentru un zbor ceresc,
Alăturea de cei ce Te iubesc...
Doamne-nfiorat mi-aduc aminte,
ce zi, ce har, ce legăminte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu