luni, 7 septembrie 2009

Între lume şi Cer


Lume, lume-nşelătoare,
îţi simt umbrele uşoare,
drumul cum îşi croiesc,
calea de-mi împrejmuiesc
cu momeli seducătoare
şi cu griji chinuitoare,
cu-amăgirile-i deşarte
şi cu gânduri vinovate.

Lume, lume-nşelătoare,
unde ajungi - ruină mare
se transformă orice casă
ce pe mâna ta se lasă .
Se transformă orice vis,
Ce o uşă ţi-a deschis.

Lume, lume-nşelătoare,
tare eşti amăgitoare,
tu prefaci seninu-n patimi,
şi surâsu-n râu de lacrimi,
pe prieten în străin
şi prea-multul în puţin.

Frate, braţele-i întinse
sunt iluzii, negre vise...
Nu te uita că la-nceput,
te momeşte c-un sărut,
încercând, de-i cu putinţă,
să te smulgă din credinţă,
să-ţi dea umbre-n loc de soare,
curcubeu fără culoare.

Prietene, îţi spun ce simt.
Îţi spun drept şi nu te mint;
Nu fi prins de-al ei miraj!
Sufletul nu-ţi pune gaj
pentru lucruri efemere
fără pic de mângâiere,
ce aduc în amintiri
doar dureri şi ne-mpliniri.

Te-ndemn: Priveşte către Cer!
Azi sau mâine toate pier,
şi vei lua cu tine Sus
doar ce-ai dat pentru Iisus.

Amin.

Niciun comentariu: