sâmbătă, 19 septembrie 2009

Şoapte-nlăcrimate...



Îmi spuneam odată: Unde să mă duc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Spre cine să alerg, spre cine să apuc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Ştiu că rătăcesc.

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Nu mai am prieteni, cu cine să vorbesc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Mi-e atât de greu!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Atâta dor s-a strâns în biet sufletul meu,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Am tăceri de spus,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

De mic mamă nu am...din lume ea s-a dus...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Mă-ntrebam odată: Eu de ce trăiesc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Şi mi-a răspuns din ceruri un glas dumnezeiesc:

Am fost singur şi Eu, dar n-am vrut să mă plâng!


Făr’ de încetare scuipat şi biciuit…

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

M-au durut şi spinii şi biciul ce-a lovit...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!


Sub cruce am căzut... pe ea aveam să mor...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

Mintea-ntunecase vrăjmaşul, tuturor,

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!


Pe cruce răstignit, înaintea morţii,

Am privit spre ceruri şi-am început să plâng...

Dar Tatăl Mi-a vorbit, de sus, din slava bolţii

Şoptind:” Plângi Fiul Meu că azi cu Tine plâng”

...

O, iartă-mi, Doamne drag, vorbirea fără rost!...

Tu-n braţe m-ai purtat spunând că mă iubeşti.

Aproape-ai fost mereu... atât de-aproape-ai fost!...

Azi îmi şopteşti plângând: Tu singurel nu eşti!

Un comentariu:

Miriam spunea...

Sorin, poezia aceasta e o tânguire, un suspin...o şoaptă înlăcrimată...
Mi-a plăcut cum ai mărturisit starea ta, într-un ritm de doină...Apoi, în antiteză, vine răspunsul blând al Domnului Iisus, care te învaţă blând că indierent că ne plângem sau nu, Tatăl e cu noi...şi ce e minunat e că atunci când noi plângem, plânge şi El şoptindu-ne că nu ne lasă singuri nici în bucurie nici în plâns...
Să nu uiţi nicicând adevărul din ultima strofă:
,,O, iartă-mi, Doamne drag, vorbirea fără rost!...
Tu-n braţe m-ai purtat spunând că mă iubeşti.
Aproape-ai fost mereu... atât de-aproape-ai fost!...
Azi îmi şopteşti plângând: Tu singurel nu eşti!"