nu contează câţi ani am
atâta timp cât respir
minunea din fiecare clipă
trăiesc şi visez
trecerea timpului
e neputincioasă
atâta timp cât respir
minunea din fiecare clipă
trăiesc şi visez
trecerea timpului
e neputincioasă
până mai ieri
am scris despre el
ca despre o unitate de măsură
un grăunte de nisip efemer
captiv într-o clepsidră
ireversibil azi şi reversibil mâine
parcă eram obsedat
de trecerea lui
absent la naşterea curcubeielor
credeam că furtunile
lasă în urmă doar suferinţe
şi umbre răstignite
pe chipuri de ceasornice
acum înţeleg
aveau darul să-mi încerce
tălpile şi pieptul
azi mă dezleg de el
fără un plan de evadare
îmbrăţişez vântul
sfidez ecourile trecutului
şi iubesc
gustul sărat al lacrimilor
nu am ştiut că e acelaşi
atât la tristeţe cât şi la bucurie
pentru preaplinul din inima mea
nu mai există timp
doar o nelinişte de noiembrie
crescută din dorul celor dragi
trecuţi dincolo de ziduri
prin trecători neştiute
ascunse de nori
o voce de sirenă
vă şopteşte că sunt trist
e doar o iluzie
nu întoarceţi capul
credeţi-mă pe cuvânt
cântăresc fiecare gând
lăsat să joace şotronul
în acest poem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu