Poezia nu va avea niciodată sfârșit,
e un izvor nesecat de cuvinte,
un infinit, în fiecare vers.
un ecou ce-n timp nu se stinge,
un dor, ne aduce aproape unul de altul.
datoria ce-o purtăm cu drag,
zestrea ce ne leagă de înaintași.
în fiecare zi, un nou început,
precum răsăritul și apusul.
un cântec ce răsună adânc și clar,
în fiecare vers, un gând al inimii.
un zbor spre ceruri, fără sfârșit,
este aripa îngerilor și freamăt divin.
o umbră caldă a simțirilor pe hârtie,
găsim în ea toate stările noastre.
la început ea nu se scrie în cuvinte,
e un murmur tainic, o șoaptă divină.
fragmente de suflet, de gânduri,
este șevaletul pe care îmi pictez autoportretul.
în ele simt și trăiesc românește!
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu