Dialog cu o frunză

  

Stau de vorbă cu tine, frunză,
în vântul rece al serii de toamnă.
Cum te desprinzi atât de ușor de ramură,
fără teamă, fără regret?
 
Spune-mi, frunză,
nu ți-e frică să cazi
în golul care te așteaptă?
Eu cad în gândurile mele
și totuși mă tem
să las să plece ce doare.
 
Tu îmi răspunzi tăcut:
„Eu cad ca să trăiască ramura.
Din căderea mea,
pământul primește hrană,
iar primăvara mă va aduce din nou la viață.”
 
Ascult și înțeleg.
Cât de mult seamănă lecția ta cu a mea:
uneori trebuie să renunț,
să las să cadă frica,
tristețea, ura…
 
Și știu că, după suferință,
voi prinde din nou rădăcini
și voi învăța să stau drept.

28.09.2025
Sorin Micuțiu