Eminescu, voievod stelar,
cu fruntea-n vântul veșniciei,
aprinde dorul ca un far
în codrii albaștrii ai poeziei.
Din galaxii de vis și lună
el curge-n graiul românesc,
iar noaptea, liniștea-l adună
în lacrimi calde ce clipesc.
Pe bolta lumii fără margini
își poartă spada de cuvânt,
și peste a cerurilor pagini
se-aude glasul lui ne-nfrânt.
10.01.2026
Sorin Micuțiu
Un comentariu:
Cu Bobi Beiușeanul, citire:
Sorine prieten bun și omule-frate,
aste trei catrene concurează măiestriei unui ,,șut" măiestrit măiestru, în/din chiar gura de furnal a Combinatului hunedorean.
Binecuvîntat fie pămîntul și casa
și numele și părinții precum și Lucrarea de taină din care ai
odrăslit.Pace vouă !
Trimiteți un comentariu