duminică, 22 decembrie 2024

Darul


Aș vrea să fiu păstorul de la stână,
Să-ți cânt la geam cu flori de măr în mână 
În ieslea ta cea rece și săracă,
Cojoc să-Ți pun căldură ca să-Ți facă. 

Să las o clipă turma de mioare
Să cânt gemând  iubirea care doare.
Aș țese-un dar din zarea cea albastră
În albul legănel să te-ncălzească.  

Aș vrea să fiu eu magul care zboară,
Cu doruri spre o Mamă și-o Fecioară
Cu daruri de iubire oferite
Neprihănirii Lui din cer venite. 

N-am smirnă, aur,  alte giuvaiere
Îți dăruiesc doar cer și mângăiere
Și în colind din marea bucurie 
Simt harul Tău în preajmă cum adie.

În noaptea rece, neagră și adâncă,
Mai auzim noi, îngerii cum cântă,
Tresărim când steaua arde ca focul,
Mai credem cuvântul scris de Proorocul?

13.12.2023
Sorin Micuțiu

Niciun comentariu: