CHEMAREA CERULUI

 

Poezie inspirată de Înălțarea Domnului și de făgăduința veșniciei
 
Cerul nu fuge.
Se dă la o parte
ca o perdea de lumină,
să ne arate
că veșnicia
nu-i departe,
ci ne așteaptă.
 
Pașii Celui Înălțat
nu sunt un rămas-bun,
ci începutul unei chemări:
„Veniți după Mine,
dincolo de nori,
unde dorul nu mai doare.”
 
„Unde te duci, Doamne?”
strigă sufletele,
cu ochii uzi de întrebare,
dar cerul răspunde
prin liniște caldă
o tainică promisiune:
 
„Nu vă voi lăsa orfani...”
ci purtători de Duh,
de lumină, de curaj.
„Mă duc să vă pregătesc un loc...”
unde nimic nu se frânge,
și lacrimile devin stele.
 
Așadar, Înălțarea nu e adio,
ci începutul zborului.
Nu e despărțire,
ci chemare la înnoire.
 
Înălțarea nu e doar a Lui,
ci și a noastră -
când trăim curat,
când iubim până la capăt,
când credința noastră
se face scară.
 
Depinde de noi
cum așteptăm Ispasul:
cu frica uitării
sau cu aripile nădejdii.
 
Căci Înălțarea
e o făgăduință vie:
că și noi vom zbura
într-o zi,
spre Acela care ne-a iubit
până la cer -
și înapoi.
 
Hristos S-a Înălțat!
- Adevărat S-a Înălțat!

29.05.2025

Sorin Micuțiu