Doamne,
am adunat în palme bucăți de cer,
rotunde și reci,
ca niște răspunsuri rătăcite
pe care nu le-am știut citi.
dar eu am stat,
am primit fiecare piatră
ca pe un semn,
ca pe o întrebare nerostită.
De ce-mi scrii cu daltă de durere
pe zidul inimii?
Și totuși, știu:
chiar și tăcerea Ta are un rost.
ci să o prefaci în apă vie.
Să curgă prin mine,
să ude locul uscat
unde încă mai aștept răspunsul Tău.
cu pumnii plini de cer înghețat
și cu inima care nu încetează să creadă
că din cea mai mare răceală
se poate naște lumină.
22.08.2025
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu