Astăzi s‑au stins
o mulțime de lumini,
ca niște ferestre
care se închid
într‑o singură clipă.
Și poate că altele
rămân aprinse
doar în acte,
nu și în încăperi.
Noi, cei trecuți la „vii”,
suntem uneori
ca niște case goale,
locuite de vânt,
cu ușile deschise
și fără pași înăuntru.
Ne purtăm zilele
ca pe oglinzi prăfuite,
în care nu se mai vede
nici măcar chipul nostru.
Ne purtăm numele
ca pe o etichetă
și trecem prin zile
ca printr‑un coridor lung,
fără să atingem pereții,
fără să aprindem vreo lumină.
Și poate că adevărul
care doare cel mai tare
nu e despre cei plecați,
ci despre noi:
că nu doar moartea ne ia,
ci și uitarea de a trăi.
Suntem datori
să ne trezim cu adevărat,
înainte ca viața
să treacă pe lângă noi
fără să ne atingă.
22.05.2026
Sorin Micutiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu